trăieşte trăieşte! fâlfâie cuvintele lor în urma mea a rămas bun –
un stindard arborat de ochii lumii
căci mi-o spun într-un mod în care mi-e greu să o fac
atât cât să mă simt vinovată
numai ei ştiu ce au în vedere când insistă
să nu trăiesc de capul meu ci în rând cu lumea
trăieşte trăieşte!
dar pe din spate ideile lor mă doboară
şi-mi leagă picioarele!
vei alege până vei culege vei rămâne fată bătrână
după 25 nu se mai uită nimeni la tine
vrei să ne superi de moarte
Doamne, păzeşte-mă de gândurile părinţilor
Doamne, păzeşte-mă de gânduri
Doamne, păzeşte-mă de!
când s-au speriat că vin tot mai rar pe-acasă
la plecare azi tata m-a îmbrăţişat cumva concentric
drum bun şi... cât mai multă brânză şi dragoste!
fericirea e o usa care se inchide pe dinafara. traieste de capul tau! randul lumii nu exista, e-o gramada 'de capul lor' ;)
RăspundețiȘtergeresi pe urma nicio graba. partenerul & profesia sunt doua cele m importante alegeri din viata, zicea un francez vreo 2 secole in urma. tu ai facut deja una. deci juma de drum. ai timp! deci sa te pazeasca Dumnezeu de ! :)
Nu e dacât un... poem, nimic mai mult. Parcă nu am zis că e vorba de mine. Realitatea mea e una, realitatea poemelor pe care le scriu - alta. Uneori, ar putea avea anumite tangenţe, s-ar putea intersecta, alteori - nici pe departe. Oricum, mă bucur că ai luat în serios poemul ))
RăspundețiȘtergereprezenta tatalui m-a impulsionat sa-l iau, serios si personal + chestia cu traitul de capul-nostru, aici am scris m mult pt mine [ce comment egoist iti fac!] vezi, sunt si eu cu mintea mereu ocupata, nu ma pot relaxa cand citesc un poem despre dragoste si branza ))
RăspundețiȘtergereE în regulă. Mulţumesc. Mi-ai dat câteva indicii ca să înţeleg cum funcţionează credibilitatea în poemul ăsta.
RăspundețiȘtergere