simfonie

îşi trece palmele în lungul spatelui meu
spintecând frumuseţea
luciul neted al gârlei

luntrea

iubirea mi se adună foşnitoare sub piele

trestii

vecinii să bată
să ne bată insistent în uşă
ca să încetăm odată cu mersul acesta pe ape
pe pereţii blocului
fărâmiţând geamurile cu buzele
mişcându-i coloanele din loc
o unduire care e aproape surpare
câteva grade îşi mai răsuceşte torsul

pământul

şi soarele se aruncă sinucigaş în stufăriş
spintecându-şi trupul în apusuri violete

prăvăliri de ape