Nopţile continuam să ieşim pe punte şi de fiecare dată vedeam pe cer braţul încremenit al macaralei şi vederea lui ne amintea că zilele pe vas erau numărate. Vedeam ce ravagii mai făcuseră muncitorii. Am observat, stupefiaţi, că dispăruseră piscina şi o parte din puntea cea mai de sus, apoi mobilierul din restaurant şi din bar, iar duşumeaua fusese scoasă. Într-o dimineaţă, ne-am trezit că alunecam din pat. Dumnezeule, am strigat, Maria, trezeşte-te, nava s-a lăsat într-o rână. Am ieşit pe punte şi am nimerit în mjlocul unui adevărat şantier. O armată de muncitori chinezi mişunau ca termitele. Tăiau, deşurubau, smulgeau, demontau. Proviziile de brânzeturi şi mezeluri dispăruseră. Am mai găsit nişte biscuiţi şi câteva pliculeţe de ceai. Acolo unde fusese liftul, acum se căsca un crater. Partea de cabine unde dormisem cu două zile în urmă, nu mai exista. Mergeai de-a lungul coridorului şi dintr-o dată, sus, vedeai cerul, iar jos, o prăpastie. Macaraua îşi muta braţul lent pe deasupra capetelor noastre. (...) Am coborât la puntea trei, părea intactă, aşa că ne-am ales acolo o cabină. Am visat că apa se infiltra pe sub uşa liftului şi Maria apăsa de fiecare dată butonul pentru un etaj mai sus şi tot urcam, dar la fiecare etaj, înainte ca uşile să se deschidă, un firicel de apă cu reziduuri de rugină apărea pe sub uşile liftului şi mai urcam un etaj şi apa ne ajungea iar şi tot aşa până când nu am mai avut unde urca, se afârşiseră toate etajele, iar când s-au deschit uşile liftului, am îmbrăţişat-o cu disperare pe Maria, dar nu s-a întâmplat nimic, vedeam cerul pe toate părţile, nu exista podea, nu aveam cum să coborâm. Eram suspendaţi şi deodată... (!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu