28 septembrie 2010

spălatul, mâncatul s.m.d.a.

Am mers să dăm analize de sânge pentru virusul hiv, sifilis şi altele. De parcă până acum am trăit doar ţinându-ne de mână şi uitându-ne ochi în ochi unul altuia. Şi chiar dacă se atestă prezenţa vreunui virus, n-o să ne căsătorim? Ne poate interzice cineva? Ca să ne răzbunăm pe ei, după ce am urinat fiecare în cutiuţa sa de masă plastică pentru analiza urinei, am amestecat conţinuturile între ele. Ha! P nu insistă ca mama să mănânc totul din farfurie. Când sunt obosită şi vreau să adorm fără să mă spăl pe dinţi, mă ia în braţe şi mă duce în baie. Îmi dă drumul, îmbrăcată cum sunt, în cada pe care a avut grijă să o umple din timp cu apă călduţă-călduţă. Apoi începe să mă dezbrace, îmi dă periuţa cu pastă într-o mână, în cealaltă – răţuşca galbenă de gumă. În timp ce mă spăl pe dinţi, el mă săpuneşte fiecare centimetru pătrat. Îl stropesc pe neprins de veste cu răţuşca şi-l fac să închidă strâns ochii în semn de protecţie. Partea de jos a pletelor mi se udă, devin ondulate, dar nu mă înfurii cum mi s-ar întâmpla într-o seară obişnuită. P nu insistă ca mama să mănânc totul din farfurie, dar ar putea să-mi ia cutia din faţă dacă vede că mi-am luat viteză la turaţii maxime şi mănânc deja a 10-a ciocolată fără să respir şi... frânele îmi cam sunt defecte sau când mănânc şi mănânc şi mănânc nuci până mi se face rău. Pentru că el de fapt are de suportat consecinţele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu