în ritm de tango

Lucrurile mi se întâmplă mai avalanşat decât viteza mea de a le fixa. Luăm lecţii de tango. Azi l-am devansat pe P. Făceam cu mai multă exactitate mişcările, mai ales alea în care eu sunt personajul activ, în ofensivă, vampă cuceritoare. După mai bine de o oră, eram transpirată ca un căluţ şi roşie ca o roşie. P a cărat juma de zi mobilă. Zicea dimineaţa că vede stele verzi. L-am încurajat: dacă ar fi stelele albastre atunci..., dar dacă abia-s verzi, e în regulă! Prima dată, acum două dimineţi în urmă l-am văzut enervat, credeam că va arunca cu ceva. Nu ştiu cine suna în uşă cu intermitenţe. P se apropia de uşă şi întreba cine e, ţipa cine e. Tipul se liniştea. Numai să ne aşezăm să mâncăm, iar soneria. P iar ţipă, se enervează şi, din principiu, nu deschide, dacă tipul nu vrea să se prezinte. Şi tot aşa până am deconectat soneria. La amiază, P află că misteriosul care "se joacă la sonerie" e gunoierul. Gunoierul e surdomut. Voia nişte bani că a cărat nişte resturi de mobilă pe care le-am lăsat în coridor. Idee n-am de ce scriu toate lucrurile astea mărunte. Lui P i se pare că fac risipă de apă. Pur şi simplu încă nu m-am acomodat cu robinetul şi chiuveta astea noi. Zice că îl pârăsc pe blog. Într-o seară ne-am tuns reciproc. Ieri, la ora de dans: unu, doi şi... un, doi, trei, unu, doi şi... pârţ. După ce am râs bine de incident, L nu a mai insistat să exersăm la bis mişcările alea cu aplecatul pe spate şi cu picioarele evantai.