nocturnă

semiîntunericul avansa ca o râie de piele
ca o tuse ce-mi strângea de fiecare dată tot mai apăsat
respiraţia viscerele
când mi s-a mulat smoală topită pe corp
era deja un întuneric neîndoios
un corset încins
tot corpul îmi devenise talie!
până ai început să-mi ieşi aburind din trup
împrejmuindu-mă cocon jur împrejur
nu-ţi mai rămase acolo barem umbra numele
erai tot în afară un aer
şi negăsindu-ţi loc pe obiectele din jur
ai început să te comprimi subtilizezi
piţigăind psihotic
te-am apucat cu două degete şi ţi-am trecut fiinţa
subţire cât un fir de aţă
printr-o gămălie de ac
să-mi cos urechile