17 februarie 2018



Florile. Au trecut trei zile. Abia azi, printre altele, m-a întrebat cine mi le-a dăruit. Furtună. Să vin într-o zi a îndrăgostiților acasă și tu să te prefaci că nu le vezi! Un amant nu ți-ar fi dăruit flori să vii cu ele acasă. N-ai pic de rușine! Mă simt tare ofensată! Și apoi... florile astea sunt fără gust si eu nu intru în concurență cu amanți care dăruiesc așa flori. Ești un monstru de indiferență! La urma urmei, lasă-l el să-ți dăruiască flori, iar eu sa te iubesc. Sexul. Pacea. Vrei să-mi spui cine? Pedeapsa. Nu! Am să te chinui până la sfârșitul vieții!

29 ianuarie 2018



Ma uit la statistici. 98 de afișări de pagină alaltăieri. Tare aș vrea să le văd fața. Cine la sfârșit se săptămână, într-o zi de sâmbătă, au dat buzna să-și odihnească ochii aici. Îl iscodesc pe P. Neagă categoric, de parcă l-am întrebat dacă vrea să lingă sare. Dar l-am văzut cum a deschis pe furiș pagina blogului, printre altele zeci de pagini care le are deschise în bara de sus pentru lucru. Ok. Fie. Mă fac și eu că îl cred și îmi văd de lucru. Deși, masa mea e poziționată astfel că îl spraveghez tot timpul. Ba chiar îmi permit să-i fac și observație când văd că deschide fb-ul. Timpul fără copii e aur curat și trebuie stors tot sucul din el.

28 ianuarie 2018


Iar am dormit până la ora 8. Profund ca un om mort. De două zile fetele sunt la vilă. Și nici nu mi se dă mâina măcar să sun să văd ce fac și văd că nici ele nu mă sună. Da, prea mult suflet în suflet și sufocant am stat cu vacanțele astea de iarnă prelungite de varicelă... Pe de o parte mă gândesc dacă e normal ca o mamă „adevărată” (cum ar spune V) să se comporte și, mai ales să simtă, în halul ăsta, pe de altă parte abia de mă adun într-o zăbavă a cititului și scrisului la teză și mi se face cald și bine. Da, e o stare de bine trăită cu un anumit sentiment de vinovăție, dar oricum, e atât de dulce... De la o vreme, nu mai povestesc cu P despre sentimentele mele de vinovăție față de copii, mai ales față de V; probabil a obosit să asculte aceeași muzică, le ridiculizează și minimalizează, iar eu am nevoie de cineva care să mă înțeleagă. Nici măcar nu să mă ajute, că nu are cu ce, totul e în capul meu!  

27 ianuarie 2018



La începutul acestui an mi-a dăruit un abonament la sport. Deși insista că e pentru sănătatea mea (el merge de un an la sport și și-a reparat astfel spatele și alte dureri trupești ;) am tot întors în discuții, pe o parte și pe alta „cadoul”, să văd dacă ar fi și alte motive (De exemplu, felul în care arăt. Mai știi... sunt 7 ani de căsătorie. Au trecut doi copii prin mine.) Azi am mers împreună la sala de forță. Simțeam cum mă urmărește cu privirea și se poziționează tot timpul ca să mă vadă. Și chiar nu este greu să faci asta. Sunt multe oglinzi, n-ai unde să te ascunzi, tot timpul te reflecți în vreo oglindă, imaginea căreia la rândul ei ricoșează în alta. Ne prefacem că nu ne cunoaștem. Zâmbim provocator când ni se întâlnesc privirile. Tragem de fiare la aparate învecinate, ca și cum din întâmplare. Flirtăm. Observ cum i se incordează ritmic fesele. Mă îmbujorez. Transpiră când mă vede făcând exercițiul acela cu picioarele, pornografic – dacă faci abstracție că e o sală de sport. Al naibii! E tare excitant sportul! Niciodată nu aș fi crezut. După ce ieșim se începe... (deși vrea să pară dezintersat, e tocmai pe invers, preocupat): ...tu... îl tutuiești pe antrenor? Daʼ el pe tine? Aha. Daʼ... atunci, la aparatul acela, ți-a aranjat piciorul cu mâna sau tu singură ai înțeles cum se face?... Clar.  

25 ianuarie 2018



Acum 7 ani, chiar și 5 mergeam înflăcărați de mână la farmacie să alegem prezervative. Azi, ne-am dus, tot de mână, dis-de-dimineață, pe un ghețuș ca oglinda, sprijinindu-ne și susținându-ne unul pe altul, să ne ducem recipientele cu urină, să dăm analize de sânge, ne-am făcut câte o cardiogramă, am intrat împreună la cardiolog, am mers la farmacie să cumpărăm magniu b6 pentru inimă și valium (un fel de valeriană, doar că pentru fițoși, cu melisă și mentă), am venit acasă am început să le bem și ne-am zis că trebuie, dar TREBUIE!, să ne luăm în mâini. Ideal ar fi eu să-l iau în mâinile mele, mai degrabă în brațe, el să mă adune în ale lui... Altfel, nu numai somnul și inimile ni se șubrezesc...



24 ianuarie 2018



 K se apropie pe neașteptate, mă cuprinde și mă mângâie pe spate așa cum obișnuiesc să o mângâi eu. Și eu te iubesc mult. Te iubesc până la soare, până la stele, îi zic. Vrea și ea să mă impresioneze cât de mult ține la mine: Daʼ eu, daʼ eu te iubec până ia..., până ia pămâit! V din camera ei o aude (deși eram sigură că e absorbită de desenat) și intervine pe un ton a-toate-știutor: Până la pământ e zero. Iar zero-i nimic, Kira! Dacă vrei, spune-i mai bine c-o iubești cel mai mult de pe toate globurile pământești. P se uită la noi cum stăm îmbrățișate jos în ușa veceului – acolo unde ne-a prins dragostea – și îi simt privirea cu mii de ace. Las fetele și mă retrag lângă el în bibliotecă. Îmi trec mâna prin părul lui cărunt și-mi lipesc sânii de fața lui. Și deodată văd cum i se topește toată dârzenia. Este și el doar un pui de pisică.