15 noiembrie 2010

baie cu apă sfinţită

Înainte de a aşeza lucrurile în dulapul nou eu am triat lucrurile, hainele şi lenjeria lui de corp, el pe ale mele. Altfel ne-ar fi fost jale să aruncăm din ele, pe cele ponosite de-a binelea sau lipsite de importanţă în contextul nou creat. Au încărcătură emoţională cum ar veni, ne amintesc de anumite perioade din vieţile noastre înainte de a ne cunoaşte, ne-au fost dăruite de persoane cu care eram în relaţii apropiate la acea vreme. Mai în scurt... dacă ne-am fi potrivit firilor noastre casa asta era demult muzeu. Dar aşa, am convenit, şi stând unul în faţa celuilalt, fără drept de revoltă unul faţă de celălalt, cu o ascuţime exactă, inimaginabilă: eu o haină de-a lui în sacoşa cu gunoi, el una de-a mea, eu fotografii de-ale lui, el de ale mele, eu cu şi mai mult sârg căciula şi fularul alea dăruite de fosta lui iubită, el tablourile şi bibelourile dăruite de exul... pân-am golit totul ce se putea de golit. Într-un târziu, când am terminat, P a adunat totul într-un sac şi l-a dus la gunoişte. Atâta bucurie pe capul boschetarilor. Şi am rămas curaţi cum Dumnezeu ne-a creat. Preotul Andrei a stropit şi a stropit cu agheasmă. Şi iar parcă îl străfulgera un gând de nu ştiu ce şi se înturna şi mai dădea cu snopul de busuioc şi flori încă o dată. Aveam figurile ude de tot. Dar ce mai mult îmi părea rău de geamuri. P le spălase cu atâta sârg în ajun... şi acum curgeau şiroaie, şiroaie

2 comentarii:

  1. am citit dintr-o răsuflare <3
    parcă vedeam ferestrele şi pe voi la masă. minunat!

    RăspundețiȘtergere