6 iunie 2011

electorale rurale

Am dormit afară pe terasă. Câinele vecinului a lătrat cam toată noaptea. De pe dealul din zare se auzeau bubuiturile unei petreceri. Țânțarii au tot zumzăit în jurul capetelor noastre ca niște sateliți în jurul pământului, cum ar spune un poet de la Bălți. Luna dispersa suficientă lumină ca să (ne) vedem fără a aprinde veioza. Felinarele din grădină erau adevărate fecioare în iarbă făcându-și loc cu rochiile lor diafane în întuneric. Când simțeam prin pătură că cineva ne traversează atent corpurile pe diagonală, gândurile noastre se sustrăgeau viselor pentru a se concentra asupra pisoiul care făcea naveta „afară - în casă”, prin geam. Aduna sub masă șoarecii vânați. L-am găsit dimineața înconjurat de trei victime chițcăite, una dintre ele pe jumătate vie. Oricum, pisoiul continua, absorbit de joc, să arunce șoarecele în aer, să-l prindă, să-l lase să se depărteze la distanță de o labă, după care iar să-l aducă cu ghearele înapoi. Șoarecele nu mai avea niciun hal. Dna M spunea că exact așa comuniștii și-au bătut joc de oameni în URSS. Dna M zice că dulăul vecinului a urlat vreo doi ani încontinuu. Și trebuia ucis. Că numai năpaste aducea urletul lui: ba secetă, ba ploaie cu gheață, ba democrații nu se înțelegeau în Parlament, ba a murit mama lui N, apoi mama lui V. Iar în primăvara asta, doi pui de bufniță părăsiți au țipat cât i-au ținut pliscurile în plopii din drum. Dimineața am mers la G să vedem puiul de bufniță. Ne-a întretăiat calea un arici. Mi-am dat seama că am două prejudecăți false față de acest animal: că ar avea picioare foarte mici și că s-ar mișca foarte încet. G hrănea bufnița cu o aripă de găină. A salvat-o din mâinile dnei B care, după ce a dat-o la câine și acesta nu a putut-o mânca pentru că are niște gheare și un cioc că ar pune pe fugă și o duzină de câini, se ducea s-o omoare în apa din pârâu. Dna M crește o herghelie de iepuri și spune că noul primar ar trebui să rezolve problema câinilor care urlă. Dna B crede că primarul trebuie să prindă puii de bufniță părăsiți pentru că nu poate deschide geamurile din cauza țipetelor lor.

I-am spus lui P hai să ne bucurăm acum seara de rezultatele exit-poll ului că mâine dimineață ar putea fi târziu. Și parcă am privit în apă. Aș fi tristă, desigur, dacă tristețea ar schimba cu ceva rezultatele oficiale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu