Când aveam vreo 5 ani mă închideam în wc și cântam cât mă ţineau plămânii melodia preferată „Măi bădiţă, Petre, măi". Ta credea că voi deveni cântăreaţă şi a mers în convingerea lui pân-am ajuns, să cred și eu că-mi doresc, în ansamblul folcloric al TC, "Opincuţa". Adevărul e că nu prea aveam voce.
Aceasta înainte de a-mi fi dorit să ajung cosmonaut. Pentru că își doreau toți băieții din mahala. Era la modă să-ți dorești anume asta.
La 8 ani am tăiat faldurile draperiilor din dormitor ca să cos rochii de schimb păpușilor. Ta a convins-o pe ma că ar putea fi pornirea unui viitor modelist de haine și să-mi dea resturi de material ca să pot să-mi exersez „vocația”.
La 10 mă apucaseră poeziile, scornelile, improvizațiile și mă simțeam inflamată de atâta fantezie. Ta îmi meșterise un caiet din foi colorate. Atâta plăcere a scrisului!
La 14 am decis că voi fi medic ca să-l tratez pe ta de diabet zaharat și să salvez lumea de suferință.
La 18, din cauza lecturilor abundente din Cioran, aveam convingerea că singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevărat este să fiu paznic în cimitire. Am început să frecventez un atelier funerar în care se meștereau sicrie și să întorc invers cadranele ceasurilor din casă.
Și în tot acest timp, numai ma nu a crezut în nimic și se uita impasibil la toate aceste transformări. Avea întotdeauna o vorbă: totul depinde cu cine te vei căsători. Pentru că și ea, la rândul ei, la 5 ani...
alerga desculț, după avioanele care veneau o dată pe săptămână, pe un lan nesfârșit de păiuș în regiunea Kurgan a Rusiei. Și avea tălpile zdrelite și însângerate.
Numai că ceea ce construieşti aici nu e o construcţie circulară, ci una spiraloidală, cu ieşire în Galaxia Gutenberg, cel puţin...
RăspundețiȘtergereŞi când le roteşti toate şi le agiţi suficient, se pomeneşte că toate Galaxiile se încep a roti în jurul tău, depinde doar cât de puternic e impulsul demarorului, în rest - aţine-te, să nu zbori de pe orbită. Şi aici e chiar ceea ce spunea Ma: să te ţină de mână cineva care nu se roteşte în roiul din jurul tău.
Forţa de gravitaţie îi spune.
Inelul lui Saturn
Inelule,
RăspundețiȘtergereaproape un poem acest comentariu!
Exact. Din cauza faptului că am viteză mare la zbor îmi trebuie cineva să mă stăpânească, să mă țină să n-o iau razna, să am unde să mă întorc, să..., să...
Ce adevărat poemul tău, Inelule!
Atât de frumoasă această destăinuire. Aveţi un mod natural de a povesti lucrurile, de aceea îmi place să citesc de fiecare dată blogul; nu găsesc trucuri plictisitoare.
RăspundețiȘtergereMaricica,
RăspundețiȘtergererealitatea e atât de consistentă încât nu mai necesită să o împodobești cu ceva; dincontra - să o cioplești, vorba lui Noica, ca să-i dai forma dorită.