pragul suferinței

L a dat paharul cu suc de portocale la o parte, să nu fie niciun obstacol între noi, și a spus că nu-și imaginează o durere mai mare decât acea pe care a avut-o la 9 ani, când i-au pus în ghips tibia piciorului ruptă în două de la o căzătură de pe bicicletă, iar peste 2 săptămâni, văzând că nu s-a fixat la locul cuvenit, i-au rupt încă o dată piciorul, fără anestezie, ca să i-l reașeze cum trebuie. A amețit de durere și a leșinat.

M și-a amintit că durerea cea mai greu suportabilă i s-a întâmplat acum trei ani, când tăia la dispozitivul automat cu lame ascuțite un băț de salam și dintr-o mișcare greșită a mânii și-a retezat într-o clipită trei falange deodată. Și Urgența nu mai venea. Și simțea cum toată viața i se scurge prin acea mână odată cu sângele pe care nu-l putea opri.

Tocmai îmi sorbeam ultima picătură de ceai verde când ochii fetelor se îndreptară spre mine - îmi veni rândul - și tare voiam să mă eschivez de la o asemenea mărturisire și să nu intru în „competiția” asta. Dar în mijlocul atâtor suferințe ar fi fost o nerușinare din partea-mi să spun că nu am cunoscut dureri cu adevărat demne de atenție. Mi-am amintit de măseaua de minte care mi-a radiat durere până în tălpi, de aranjatul oaselor, după 26 de ani, timp în care scheletul, anume coloana vertebrală, vertebrele, oasele cutiei toracice, ți se împănează și concresc într-o anume formă, iată că trebuie rearanjate și redispuse altfel, prin masaj. Am preferat să rămân nerușinată, iar fetele, în schimb, m-au invidiat considerându-mă o norocoasă.

Când ploaia s-a întețit de-a binelea, V, care mai mult tăcea în tot acest timp, ne-a spus să ne imaginăm că cineva ne bagă o umbrelă în cur și ne-o scoate desfăcută. Asta a simțit ea acum doi ani, mușcându-și coatele vreo 18 ore - cât au durat chinurile nașterii fiicei sale. Și dacă până a intra în travaliu s-a dichisit în pijama nou-nouță și s-a machiat și refuza să se așeze pe scaunul comun din sala de așteptare precum că era... cam jerpelit, peste doar câteva ore, în timpul spasmelor celor mari, se tăvălea pe jos și lingea podeaua de durere.

Vântul ne sufla tot mai tare poalele rochiilor. Ploaia se îndârjea atingându-ne tot mai mult cu răceala ei. Chelnerul s-a apropiat gândind că vrem să cerem nota de plată sau să intrăm la dos, în local. Însă L și M au comandat câte o băutură Bloody Mary (Maria însângerată, tradus mot-a-mot, un cocktail din suc de roșii și rachiu, dispuse stratificat), V și-a luat o Tequila, eu - un Cidru.