Dragul meu,
Cronicarii zilei, dar și cititorii rasați văd această carte ca pe una „intimistă”, „biografistă”, de-a dreptul „un jurnal intim”. Dar sunt convinsă că ești cea mai mare ficțiune pe care am creat-o vreo dată. De aceea mi-e lene să mai scriu. Mi te-am scris deja. În feluritele chipuri în care mi te-am imaginat: Luca, Matei, Marcu... Și, ca orice creator, nu v-am avut în grijă chiar în fiecare poem, în fiecare zi. Am zis: zbânțuiți-vă, dezvoltați-vă, urâți-vă și naște-ți-vă din dragoste. Într-un cuvânt: Iubiți-vă și faceți ce vreți. Dar fiecare, citindu-vă, s-a ostenit să-mi rescrie biografia din miraje ficționale, într-atât de autentici erați. Am tot atâtea identități câți cititori.
Iar eu... nu sunt decât creația și ficțiunea ta
adevărată.
Ce frumoasă eşti! Ce imperfectă eşti! Ce de-ne-prins eşti! Tocmai de aceea te-am vânat în tocmai patru evanghelii, parcă vorbind despre aceeaşi, dar semnând în patru feluri diferite, după cum te vedeam dimineaţa, ziua, seara, noaptea.
RăspundețiȘtergereIată că te-ai răzbunat şi m-ai pulverizat în aceleaşi fascicule. Ce să mai zic? Demiurg cam tot aşa ne-a dat câte un şut, plasându-ne pe orbite diferite şi de atunci hălăduim, parcă liberi, parcă în acelaşi câmp gravitaţional. Marea explozie se numea şutul...
Ioan