Îmi place să mă joc cu mânuțele. Probabil voi fi maseză, scriitoare sau pianistă. La ultrasonografie, nu puteau să-mi măsoare oscioarele de la ceafă întrucât nu voiam să-mi țin capul aplecat în față ca toți fetușii. Îl țineam drept și priveam direct înainte, mândră ca mămica. În schimb am nasul lui tăticu. Medicul zice că-i semăn leit. Tușește de vreo două ori, să-și schimbe poziția, îi spune mămicăi. Și ea tușește și eu mă ridic ușor, mă răsucesc pe o parte, pe alta. Și ei se miră. Părinții. Acasă, mi-au lipit fotografiile la locuri vizibile. Dar în primul rând pe oglinda din salon, oglinda în care mămica își măsoară burta. Când tre' să mai renunțe la o fustă, la o rochie, la o cămașă, numai fotografia mea o poate consola. Dar cel mai tare o enervează, și atunci nu știu cu ce aș ajuta-o, când lumea începe să o menajeze, să o trateze altfel. Atunci mămica se vede nevoită să le explice că ea nu este bolnavă, ci... doar un pic... gravidă și este absolut aptă să facă ceea ce făcea și mai înainte cu excepția săritului în sus și a căderii pe burtă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu