mărul dansant sau burtica veselă

episoade

Şi-a adâncit degetul arătător şi cel mare în pielea abdomenului meu, a pipăit capul Degeţicăi, l-a fixat cu şchioapa - mă temeam să nu-i facă vreun rău şi m-a întrebat ce vârstă am. 27, i-am spus. Stai liniştită şi relaxează burta, eu de-atâţia ani lucrez obstetrician. Câţi prunci au trecut prin mâinile mele...! Nu contează ce va avea: punguţă sau portmoneu. Principalul bani să fie!

Am ţopăit pe ritmuri de jazz şi rock and roll, dar nevoiţi să păstrăm distanţa de parcă am fi fost la prima întâlnire. Din cauza burţii. Ideea e că între noi întotdeauna se va interpune această vietate şi lucrurile vor fi altfel - nu neapărat mai bune sau mai rele, pur şi simplu altfel.

Mi-am continuat lectura din cartea aia în care nu se întâmplă nimic - "Gelozie" de Alain Robbe-Grillet. Nu se întâmplă nimic în sensul în care înţeleg eu şi aştept să se întâmple. E admirabil - autorul - măcar şi din motivul că are atâta răbdare pentru detalii insignifiante la prima vedere, detalii care crează decorul, atmosfera, dar şi pentru că nu falsează - şi-a găsit nota şi... cântă, pardon, scrie. Un text monocord.

deştept(ăto)area

De obicei mă trezește la timp. Înainte de ora 6, încât ajung la timp la Alianță. Ea e deșteptătorul meu. Mă lovește cu tălpițele în stomac și-și întinde picioarele între coastele mele până nu iau poziția verticală. O trezire dureroasă (ca orice trezire la realitate). Azi mi-a permis să mă scol ca tot omul la o oră decentă. Pentru asta însă am întârziat la franceză. Era ora de vârf și microbuzele arhi-pline. Am stat într-un picior tot drumul, cu burta între două scaune, tot rugând oamenii din spate să nu se sprijine de mine. Când a trebuit să cobor și era practic imposibil să străbat mulțimea, am început să strig să se ferească pentru că... am burtă. Dar parcă nimeni nu mă auzea. Credeam că am să nasc chiar acolo, prinsă ca-ntr-un imens cleşte, printre pasagerii ăia parcă surzi. Şoferul era nervos că-l reţineam prea mult, coborând. Ar fi vrut, probabil, imediat ce a oprit, să sar sprintenă peste capetele oamenilor sau îndeosebi să nu mă fi urcat în microbuzul lui sau îndeosebi să nu exist. Mâine mă va trezi la timp. Pun pariu.

din Mircea V. Ciobanu

(primele mele traduceri, trecute şi pe sub ochii lui P)

L’oeil au ciel

j’attendais le prince charmant (désormais p.c.) ou
un autre pour le baptiser mais l’épiphanie arrivait et je
gardais mes sources intactes j’attendais les
sans-nom (désormais ils ne porteront pas
de nom) j’attendais ceux qui me
crieront de la fontaine que c’est bien quelle fraîcheur quelle fontaine quelles
étoiles voit-on par le télescope naturel mes murs
s’éffondraient je m’enlisais dans l’attente dans
le néant dans le sans-nom je gardais en vain l’église-
la tour-la fontaine-le miroir où même la fille du conte ne
venait pas ouvrir la voie vers l’alter
mundus je devenais impatient et j’attendais
je tournais plus vite le cadran de mon horloge solaire et je
renversais mon sablier à moitié vide mais je ne
savais pas comment les appelle-t-on et je ne savais pas comment je m’appelle
puisque personne ne m’apelait et je voulais dire que ce n’était pas moi
la lumière que je voulais seulement témoigner de la lumière mais je n’
avais pas à qui dire de celles-ci et hélas je n’avais pas
donné de nom à la lumière j’attendais donner un nom à quelqu’un
qu’il me jure ensuite sur son épée qu’il porterait
son nom fidèlement j’essayais de prononçer le nom mais je n’étais pas
descendu moi non plus dans la fontaine j’attendais
venir quelqu’un pour confirmer que ce texte a été
que voici le papier se termine et personne
ne se montre encore près de cette fontaine

alors p.c. serait probablement venu puisqu’
il ne vient plus

Remise

... ... ... et puis tous les mots se sont retirés
se sont avalés (à sec) les uns
les autres... en hoquetant...

***
prèmierement, ils se sont vidés-creusés, quand
les sens et les significations les ont quittés (oh, ici c’est
toute une histoire!).

personne ne se souvient plus qui était le poète
à l’envers, c’est-à-dire le „libérateur”.
ils se souviennent seulement comment,
en se levant, en se dépliant (leur dignité se dressait!), ils se sont secoués
de tous les mots...

et alors tous les sens sont allés, comme cela, ahuris
dans des tavernes, comme les tsiganes libérés d’Alecsandri:

dans la première gargote ils ont trinqué pour la „libération”;
dans la seconde pour le poète „libérateur”
(même si celui-ci les a déliés par ennui),
puis pour l’idée „libératrice en soi”...
à la taverne suivante les sens
évoluaient – c’était déjà l’affranchissement total
généreux ils ont voulu boire aussi pour
les mots dont ils ont évadés
mais ils ne se souvenaient plus comment les appelaient-ils,
ne les connaissaient plus.
ils les ont bus complètement.

le lendemain, gueule de bois, les sens
ont commencé à luire
mais très lentement: une petite ampoule, puis une autre,
s’allumaient, trrès doulourrrreusement!

quelque chose démarrait en eux, commençait à prendre du sens
„cela s’appelle remise”, disaient-ils, d’un air
connaisseur et trrrès patiemment-compréhensivement

ils se sont retrouvés, à la fin, après la remise et... le vidage d’une eau de vie prophylactique
ils se sont rétrouvés dans des mots très alléatoires et trrrrrrès approximatifs.

au bout de la nuit ils étaient devenus des jurons.

___________________

varianta originală poate fi găsită în comentarii

nu mai merg la Satiricus

Au schimbat titlul piesei "Minte-mă, minte-mă!" de N. Negru în... "Soţie de împrumut", au precizat că e... "premieră" (în repertoriul trimis către instituţiile mass-media) şi mă duc ca... prostu' încă o dată la acelaşi spectacol, un spectacol care se joacă de ani de zile. Probabil aşa înţeleg cei de la Satiricus ce înseamnă "premieră". Sunt spectacole pe care le-aş revedea periodic, acesta însă nu face parte din această categorie. În plus, un public mai "incult" nu am mai văzut. La teatrele Spălătorie şi Eugene Ionesco tinerii nu se plimbă pe uşă, tropăind ca nişte cabaline, nu vorbesc la telefon, nu fac comentarii urâte şi nu aruncă replici deocheate. Nu mă mai duc. Nu.

facerea

Am făcut-o din nimic.

La început era invizibilă. D(o)ar noi ştiam că există - în gândurile noastre, şi ne bucuram de ea ca de orice lucru încă nefăcut. Unul care preexistă formei, de aceea - desăvârşit. Şi am zis: "Să fie!" Şi a fost. Şi a început o altă numărătoare. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâia.

Apoi a apărut aievea... un punct. Care ne-a trecut de partea ailaltă - în rândul viitorilor tătici şi mămici. Şi am văzut că este bine. Mai ales pentru că era încă o taină şi nimeni nu venea să ne dea sfaturi cum să o creştem şi medicii nu mă plictiseau cu tot felul de analize şi investigaţii. Şi nu că ne-am fi temut, dar nu aveam nevoie de gândurile intruzive ale altora. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.

Şi am zis: "Să se arate!" Şi a fost aşa. În scurt timp, a crescut până la dimensiunile degetului meu cel mic. Şi am numit-o Degeţica. Şi am mers să o vedem. Ba mai mult, am început să o simt. Era ca o senzaţie de fluturi - diafană, aeriană. Luam mâna lui P şi o puneam acolo unde ştiam că mişună şi ne licăreau ochii. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.

Şi apoi am zis: "Să se vadă! Ca să lumineze." Şi a fost aşa. Şi am văzut că este bine. Faptul că nu o mai puteam ascunde de ochii lumii, ne dezlega odată pentru totdeauna de această taină. Lumea a început să ne felicite, iar noi ne simţeam cu adevărat semizei. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.

Şi suprafaţa sferică a acestei perfecţiuni s-a extins în continuare. Şi se vedea că este vie - mai vie decât viul - cu ochiul liber, de la distanţă - "un relief în mişcare". Degeţica crescuse cât o jumătate de braţ. Asculta şi reacţiona la sunetele care se propagau până la ea şi avea vise şi avea orele ei de dans, de yoga etc., independentă de cei care au creat-o. Şi am văzut că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.

Şi nu mai încăpea în spaţiul acela primordial-paradiziac. Lovea tot mai tare cu picioruşele. Voia să iasă! Şi am zis: "Să stăpâneşti peştii mărilor, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!" pentru că toate au fost plăsmuite şi există pentru tine. Şi am privit încă o dată toate câte le făcusem şi iată că erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

Şi eram nerăbdători să o vedem. Şi am sfârşit lucrarea pe care am făcut-o şi în ziua a şaptea ne-am odihnit de toate lucrurile şi le-am binecuvântat pe toate câte le-am pus în rânduială. Căci am zis: "Să se nască!" Şi s-a născut.

În afară de lumea văzută am mai făcut o lume nevăzută, lumea duhurilor nenumărate, care se numesc îngeri. Lumea aceasta nevăzută a fost făcută înaintea celei văzute, ca să o vegheze şi să o protejeze pe aceasta din urmă.

p.s.: textul de mai sus e o ficţiune (mă văd nevoită să adaug această precizare după comentariile plasate)