14 martie 2012

Draga mea,

Deci, zici că i-ai făcut promisiuni şi tot... nimic. Atunci, simte că o amăgeşti.
Zi: Fată hăi, hai că tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte nu-ţi promit,
dar o bătaie bună, când ai să creşti - ai cuvântul meu!
Zi: Am să-ţi dau să citeşti cărţile lui Em.G.-P. şi ale lui Miller fără restricţii,
am să te las să fii top model, dacă n-ai să vrei să te faci tractoristă,
n-am să te oblig să citeşti cărţi,
n-am să te oblig să-ţi iubeşti patria,
nici să înveţi pe de rost poezii despre plaiul natal şi despre mamă,
şi mai ales n-am să-ţi cer să-mi aduci numai note de 10,
şi n-am să te trimit cu vaca la păscut
şi n-am să te impun să faci ordine în cameră şi să scuturi covoarele.
Aha, mai e ceva: n-am să-ţi interzic să mergi la şcoală în pantaloni,
nici... să te razi pe cap dacă ai să vrei (tatăl tău a umblat cu coamă)
sau să asculţi Rolling Stones ori pe Bach.

Vorbeşte-i convingător. Nu promiţându-i-le, ci permiţându-i-le deja.
Eu aşa l-am educat şi pe Emil în romanul meu pedagogic,
Emil sau despre educaţie.


Jean-Jacques Rousseau

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu