6 august 2012

reţetă pentru imunitate


De obicei, ieşim la plimbare în trei. Câteodată, rar de tot, reuşesc să-l conving pe P, şi-mi ia ceva timp şi efort, că am trebuinţă – o trebuinţă mare, grasă şi imperioasă – ca să rămân acasă să citesc, să scriu sau pur şi simplu să dorm. În închipuirea lui, imaginea familiei fericite e familia unită. Everywhere. Aproape chiui de bucurie în sinea mea când o ia pe V şi se îndreaptă spre uşă, o aranjează în cărucior, se mai întoarce o dată ca să ia cele necesare: suzeta, apa, pălărioara, scutecul de rezervă, şerveţelele – umede, uscate, două-trei jucării, iPadul, o carte. Îl urmăresc cu coada ochiului cum umblă prin apartament să le caute, să le adune pe toate în geantă. Mă prefac ocupată, deşi sunt tot timpul pe fază să-i amintesc dacă văd că-i scapă ceva. Respir uşurată când aud uşa de la intrare închizându-se în urma lor. Cu toate acestea, îi urmăresc încă ceva vreme pe geam. Până dispar în cotitura drumului ce duce în pădure. Dar nu şi de data aceasta, când iar, iată, se adună tinerele mame cu cărucioare în jurul lui ca muştele la miere. Le văd capetele de la patru cum li se înclină pe rând peste cărucior să se holbeze la V. De data aceasta zăbovesc mai multă vreme. Cu fiecare întâlnire tot mai multă vreme. Le văd zâmbetele întinse caşcavaloase pe jumătate de faţă. Le văd cum o apucă pe V de tălpiţă sau de mânuţă. Cu siguranţă că V le zâmbeşte în timpul acesta. P are figura distinsă şi fericită şi nici o umbră de tristeţe că am rămas acasă. Da’ mişcă-te odată din loc, omule! Ce ai să întinzi atâta vorba cu femeiuştile acestea? Te-ai pornit doar să plimbi fata. Ia, voi, câş, câş de-acolo, păsări domestice! N, cu şorturile strânse pe şolduri gata să-i plesnească, i-l întinde pe L al său să-l ia în braţe. Neruşinata! Special ca să-l aţâţe. Ea are băiat. Mare ispravă! Dar şi P i se potriveşte. Pe V adică n-o duce în braţe, dar pe băietoiul lui N îl învârte plin de mândrie pe palme de parc-ar fi al lui. Mamele continuă să râdă şi P la fel. Bănuiesc că râd chiar zgomotos. Se îndreaptă împreună spre pădure ca un alai de nuntă binedispus. 4 cărucioare cu fuste şi P printre ele. La întoarcere, P mă găseşte la fel de neclintită, bunghindu-mă în carte. Ai reuşit ceva să lucrezi, mă întreabă. Mă prefac absorbită de subiectul cărţii, deşi fierb toată. Abia mă reţin să nu-i sar în cap, să nu-i fac scandal. Mă ţin de paginile cărţii ca să pot rămâne calmă şi să nu încep a gesticula ţipând. Fac bine la imunitate ieşirile la aer liber, continuă. Nu mă îndoiesc, gândesc în sinea mea. Îndesesc în foaie mina creionului pe care-l am în mână pentru însemnări, până nu rămâne din ea decât un praf lucind metalic.            

2 comentarii:

  1. e gelozie cumva, sau iar un soi de glume? N cu L

    RăspundețiȘtergere
  2. e un fel de ficţiune. un jurnal fictiv

    RăspundețiȘtergere