Tu vezi mai multe decât văd eu, observi mai multe decât mine. Tot timpul semnalezi, constaţi şi urmăreşti ceva. Eşti cu antenele în afară. Eu – toată înăuntru. Pot traversa la roşu fără să-mi dau seama decât când sunt claxonată, mă întreb şi stau să mă gândesc ce am mâncat când mă încearcă crampele şi îmi amintesc că am uitat să mănânc. Acum câteva zile ţi s-a întâmplat o poezie. Altfel nu pot să-i spun. Ai doi ani şi un pic. Şi mi se pare că e de reţinut. Îmi atragi atenţia spre cer arătându-mi avionul. "Avionul e în ceiui ca păsăele ti ca bunelu Nicolae.”

Avionul e în ceruri ca păsărele şi ca bunelul Nicolae.