paralele

P zice să nu povestesc nimănui cum într-o seară (şi eram trează-trezuţă, nu băusem picătură de alcool sau cafea sau careva substanţe psihotrope), mâncam salată de legume şi discutam ceva curent (el îşi prepara cafeaua la aragaz), şi deodată, un al treilea începu să vorbească. Era o voce care ieşea chiar din farfurie, mă acoperea, avea un timbru mai înalt decât al meu. Am tras o sperietură că am făcut vânt salatei hăt colea. Când P se lăsă pe genunchi în faţa mea, nedumerit (dar nu de prezenţa vocii pe care nu o auzise), aceasta dispăruse.
..................................
Credeam că e o biserică cu turle, înălţată în mijlocul pădurii, pe dealul cel mai înalt al Dumbravei (sau poate nu mai e Dumbrava la linia aia de orizont). Până P mi-a spus că e vila lui Stati. Eu susţineam că şoferul microbuzului 129 seamănă din profil cu A. Busuioc, el m-a convins ca mai mult cu Stănescu. Ceea ce eu numeam pilot, el mi-a argumentat că e... navetă. Noi, câteodată, ne ascundem după vreun copac şi Molda, îngrijorată că nu o urmăm, se întoarce să ne caute. Şi când ajunge cam în locul unde stăm pitiţi, reţinându-ne cu greu râsul, sărim din tufiş să o speriem. Câinele se uită la noi şi nu înţelege nimic. Iar noi râdem de abia ne ajunge aer să respirăm. Aş vrea să mă întrec cu ea la alergat, dar am galoşii cu 4 mărimi mai mari.