Am şters uşile de praf, am spălat baia etc., umăr la umăr cu P, şi m-am gândit la ma care mă ciocănea permanent în vârful capului: "N-o să te măriţi niciodată că nu eşti gospodină." Îmi era greu, în context, să găsesc vreo deosebire dintre ea şi găina din curte care-şi ciupea puiul cel mai pipernicit până-i dădea sângele. Era ca toţi ceilalţi, doar că avea puful de-un galben mai intens şi era, evident, mai mic. Devenisem un fel de mamă adoptivă. Am început să-l port cu mine în buzunarele hainelor. Se liniştea când simţea căldurică umană. Ma spunea să încetez cu nebuniile că oricum va muri. Băteam cu degetul în grămăjoara de crupe imitând găina care-şi chema puii la mâncare croncănind şi lovind seminţele cu ciocul. Până la urmă a deprins. După vreo juma de lună se ţinea scai alergând şi piuind după mine. Îl lăsam liber prin curte pentru că avea viteză şi putea să se apere singur fugind de găina aia turbată. Dar tot numai de fusta mea se ţinea. Odată s-a întâmplat pur şi simplu să-l strâng cu uşa de la intrare. Din neatenţie. L-am îngropat la marginea grădinii. I-am meşterit o cruce. Pe locul ăla ta, câţiva ani mai târziu, a zidit un garaj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu