O vânzătoare beată, după ce o salut, îmi închide ghișeul direct în nas. Insist. Ciocănesc în sticla chioșcului până îmi deschide. Aveam impresia că e gata să-mi dea un pumn. Ochi tulburi, semideschiși, cu cearcăne întinse jumătate de față, buze vineții și... evident, iritată. Vă rog, Timpul de azi. Scoate niște cuvinte întinse, mai degrabă niște sunete, ca banda șifonată a unui magnetofon. În dreapta ei, pe scaun, o femeie la fel de tânără și de beată privește în gol. A tras de sub masă vreo patru numere de ziar și a căutat și a căutat să vadă, să citească pe unul din ele data, după care a renunțat și mi-a făcut semn să-mi aleg singură ziarul. Mi-am băgat capul și brațele până la coate prin ferestruică. Îndeaproape, femeile aveau trăsăturile feței delicate, într-atât de, încât puteau fi numite frumoase. Nu înțelegeam dacă erau cu adevărat frumoase, sau alcoolul le făcea să pară astfel, sau indiferența galeșă sau indignarea. Sau poate toate astea la un loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu