pentru V

Muşti câte o bucăţică de biscuit cu dinţii tăi de iepure ca să o scuipi pe covor. Îi urmăreşti traiectoria în cădere. Iar muşti, iar scuipi, iar urmăreşti. Muşti, scuipi, urmăreşti. Mu, scu, u. De parcă ai vrea ceva să verifici. Dacă e adevărat. Ai repetat gestul până l-ai terminat tot. Apoi ai scormonit după o firimitură pentru a o culege de jos şi a o mânca. Tare sofisticată mi-ai părut şi mă gândeam dacă o să-ţi treacă cu timpul. Te-ai ridicat dârz pe palme şi tălpi, cu pieptul şi burta paralele cu solul, de parc-ai fi dorit să demonstrezi cuiva forţa ta aricească. Ai zis ceva nedesluşit pe un ton ridicat şi te-ai căznit să prinzi ceva cu degetele. Credeam că e o fărâmă neînsemnată de biscuit. Dar când te-am dus la baie să te spăl pe mâini am descoperit că ţii în pumn o furnică. Era aproape leşinată. Am dat drumul apei în chiuvetă, ţi-am cufundat mâinile şi aceasta s-a desprins cu lejeritate de tine. Plutea lipsită de vlagă la suprafaţa apei. Am repetat de câteva ori: furnică, fur-ni-că. Ca să ţi se creeze linkul necesar, acolo în minte, între imaginea acestei insecte şi numele său. Am citit în privirea ta că pricepi mai mult decât ceea ce îţi spun. Stingherită, am tras dopul. Apa s-a dus gâlgâind pe deschizătura ţevei aproape toată odată, laolaltă cu furnica în vâltoarea ei şi am avut un sentiment de uşurare. A rămas chiuveta goală. Şi memoria ta.