pentru V

Am crezut că ţi se năzare ceva. În cel mai bun caz, că ar putea fi o vagă umbră care te animă şi pe care, de-aici de unde stau, de la masa de lângă geam, abundent luminată, nu o văd. Aşezată pe fund, cu faţa aplecată, gesticulezi şi bolboroseşti în dorinţa de a exprima ceva. M-am strecurat lin printre jucării la spatele tău ca nu cumva să spulber din intimitatea atmosferei în care stai prinsă cu tot cu văz, cu auz. M-ai simţit, dar erai din cale-afară de absorbită de ce ţi se întâmplă ca să-mi acorzi vreo atenţie. Urmăreai pe podea câteva fire de praf. Se mişcau în rotocol stârnite de aerul pe care-l puneai în mişcare cu braţele. Nu te mai interasa nicio jucărie din jurul tău, nici una: fie că mehăie, latră, miaună sau luminează, cântă, vibrează. Probabil le găseai plictisitoare şi uniforme în comparaţie cu aceste minuscule, aproape invizibile, dar mlădii şi graţioase firişoare pe care le manevrai cu lejeritate fără să le atingi. Ca un adevărat magician.