Draga mea V,

De fapt eşti draga mai multora, aşa că... Dragă V. Ba nu, am dreptate, în mesajul de faţă, eşti draga mea. Ţi-am mai tăiat un smoc de păr încâlcit, moale ca puful. Permanent ţi se face câte unul la ceafă. Le adun pe toate într-o cutiuţă. Habar n-am de ce mi se par într-atât de preţioase. Eram în faţa computerului când te-am auzit râzând larg, plină de exclamaţii. Mi-am făcut vânt înspre camera în care te jucai cu dădaca, să-i fac observaţie. Eram sigură că te gâdilă. Te-am urmărit prin crăpătura uşii. Vă jucaţi cu mâinile de-a crabii. După ce-a plecat, te-am pus în aceeaşi poziţie, în patru labe în pătuţ, îmi băgam mâinile printre zăbrelele patului amintindu-mi întocmai mişcările mâinilor ei, cuvintele ei.  Te-ai uitat straniu la mine. Probabil ţi-am părut o creatură repetitivă şi lipsită de imaginaţie. Te-am luat în braţe şi m-ai apucat în stilul tău inconfundabil de urechi, m-ai tras la tine, mi-ai umezit obrazul cu salivă. Erai bucuroasă, dar nu într-atât încât să râzi. Te-am dus la geam. Geamul ţi se pare la fel de interesant ca Duck TV. Te-am aşezat cu fundul pe pervaz şi-am urmărit porumbeiii care se risipeau bătând din aripi, înălţându-se câţiva metri apoi revenind la pământ. Am stat poate vreo jumătate de oră la geam, aproape nemişcate, ca două pisici, şi nu ai dat semne de plictiseală. Câteodată, ca să mă fac prezentă, comentam vietăţile pe care le cocoloşeam, le strângeam cu privirile de parcă am fi dorit să stoarcem tot sucul vieţii din ele. Tare-am avut senzaţia că suntem două căpuşe singuratice.