2 decembrie 2014

Din experiența de a te simți exotic

Deși stăm de câteva luni aici, alături de indivizi din toată lumea, sunt cea mai exotică în cercurile în care merg. Lumea strânge din umeri când aude de Moldova. La fel și P. E primul Fulbright Scolar la UC Berkeley. Când le spui de Ucraina, de România, se pare că se face ceva lumină în mintea lor, în ce privește poziționarea noastră geografică.
 
Aștept să se facă verde semaforul. Alături de un bărbat în vârstă. Așteptăm. Mă salută. Îl salut. Mă întreabă de unde sunt. (Eh, am ceva în mine dacă se vede de la o poștă că nu sunt californiancă! Dar dacă mai deschid și gura, sigur ca nu sunt. Nu cred că e numai faptul că la 2 decembrie nu umblu în tricou și în șlapi, cum se poartă pe aici, și mă îmbrac din obișnuință calendaristică ca atare.) Este primul care reacționează mai mult decât normal - exclamând, când aude de Moldova. Credeam, ba eram sigură că a confundat cu ceva această denumire, mai mult decât stranie pentru lumea de aici - ne-cu-nos-cu-tă. Dar bărbatul acesta continuă să-mi vorbească: despre Chișinău, despre Tiraspol, despre pogromurile asupra evreilor și emigrarea din această cauză a familiei sale în San Francisco. S-a născut american. Nu a fost niciodată în Moldova, dar vorbește cu tristețe și nostalgie despre tinerețea risipită în Uniunea Sovietică a părinților săi. Mai mult, nu crede că va veni vreodată în Moldova. Știe că e cea mai săracă țară din Europa. Mă întreabă delicat (construind vreo trei fraze de mai mare dragul...) dacă e ”safe” să vină. (Mă mir încă o dată cum pot americanii să vorbească de-o manieră politicoasă despre lucruri pe care majoritatea dintre noi, de obicei, le exprimăm de-a dreptul, găsind chiar o scurtătură pentru asta: o etichetă, o înjurătură. Veșnica obsesie a ”țărilor civilizate” în raport cu țările ”sălbatice”, din tumba-iumba: dacă e ”safe”. Aici, în America, în multe privințe este mult mai puțin ”safe” decât la noi...)
 
O discuție între două culori ale semaforului. Atât cât am traversat o stradă. O stradă mare cât un ocean. De sute de mii de km. Până acasă. De cealaltă parte a drumului ne-am dat mâina. Am făcut cunoștință. Steve a cotit la dreapta. Drumul (mi) se întindea în linie dreaptă înainte, strălucind în lumina farurilor de mașini și a felinarelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu