3 decembrie 2014

Roluri

După o lungă vară indiană, în sfârșit a venit și aici toamna. Plouă de două zile. Dacă ar fi ploaia asta în Chișinău, orașul ar fi demult inundat. Din când în când merg la bucătărie să mă uit pe geamul ce dă înspre drum. Nu pentru că aş vedea mare lucru. Tocmai din motivul că nu văd decât o nebuloasă acolo unde acum câteva zile era şi cer, şi pământ, şi apele golfului. Încerc să nu-mi dau pe față semnele de îngrijorare. Ar trebui să vină. Totuși plouă de două zile cu găleata. Ar trebui și îl aștept. Fata asta, care vede și înțelege mai multe decât cred, se apropie de mine dorind să mă liniștească: ”Mama, lasă că acuș tata o să vină. În 3, 7, 9 minute. Și o să tlăim feliciți până la adânci  bătlâneți”.
”Mama, hai eu o să fiu plințesa, tu plințul, ial tata calul!” Ne jucăm în rolurile distribuite la dorința ei. La un moment dat prințesa se apropie de mine și mă sărută. ”Te-am sălutat, plințule! Ca să avem un copil!” Calul se uită nedumerit că a rămas cam pe din afară.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu