4 decembrie 2014

Poezia legăturilor ombilicale


Poezia Aureliei Borzin uimeşte de fiecare dată prin felul în care eul – poetic, fireşte, dar purtând suficiente însemne ale eului biografic – îşi dezvăluie, nestingherit, experienţele/trăirile sentimentale/erotice. 
De la volum la volum, versurile par să devină tot mai intimiste, iar imaginile tot mai somatizate. Pentru primele două cărţi, autoarea alege titluri ce conţin lexeme din domeniul „terapeuticii” – Nesomn pentru demenţi (2003), Pansamente (2007) –, fapt care sugerează credinţa în valenţele purificatoare ale poeziei, versul mai însemnând, la această etapă, efort de „dezghemuire”, de exprimare a eului îmbâcsit de cuvinte şi de exteriorizare (expresionistă de cele mai multe ori) a acestui eu. Urmează un titlu ce rezultă dintr-o îmbinare „toponimico-gastronomică” – Chişinăul e o tabletă de ciocolată (2010) –, care accentuează nota biografistă din textele Aureliei Borzin. În cele din urmă, cartea de faţă, a patra, are o denumire pe cât de minimalistă pe atât de fiziologizantă – De-ale vieţuitoarelor –, autoarea anunţându-şi parcă intenţia de a urmări/înfăţişa viaţa fiinţelor înzestrate cu facultatea de a simţi.

Volumul este cu certitudine un jurnal intim, în care sunt notate în detalii sentimente şi reacţii provocate de întâlnirea cu „un bărbat” care „mă iubeşte pur şi simplu”, de împărţirea aceluiaşi cordon cu Degeţica, cea care „nu voia să se nască” (asemeni copilului de împărat, care aştepta să i se promită tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte), de facere, alăptare şi, în sfârşit, de „reeducarea” celor care învaţă să fie părinţi. Altfel zis, este un jurnal de familie, în care sunt surprinse atât evenimente remarcabile, cât şi momente dintre cele mai insignifiante ale banalului cotidian.

Dominantele tematice ale poemelor sunt erosul şi formarea/cunoaşterea sentimentului matern. De-ale vieţuitoarelor este o carte în care dragostea, în bună tradiţie (deja!) postmodernistă, este o experienţă mediată de sau raportată la cărţi: „Am făcut schimb de biblioteci cum am fi făcut schimb de case./ Când am avut nevoie de unele volume împrumutate,/ plimbatul acestora pe drumuri înapoi,/ căratul bibliotecilor în locurile de unde au fost strămutate ni s-a părut mai anevoios,/ am zis că o mai bună variantă ar fi să trăim împreună,/ îi ştiam în detalii configuraţia minţii,/ i-o mângâiasem odată cu atâtea cărţi pe filele cărora mi-am plimbat ochii,/ gândurile, buricele degetelor” (Ca-n cărţi). Lexicul somatic (piele, braţe, inimă, sânge, burtă, buze ş.a.) este utilizat din plin ca indiciu al intensităţii reacţiilor afective sau ca un mijloc de sporire a autenticităţii. Emoţia devine palpabilă în momentul în care este exprimată prin gesturi corporale: „îşi va lipi nările reci de nările mele, să expire în nasul meu” (Va, voi, vom). Aurelia Borzin nu apelează la confesiunea tradiţională, ci, în spiritul generaţiei sale, urmăreşte şi prezintă răspunsurile corpului la orice fel de trăire. Temerile, frustrările, bucuriile sau aşteptările, exprimate corporal, capătă concreteţe şi devin reflecţia unei iubiri fervente. Discursul visceralizat, mai îmblânzit decât la poete ca Ruxandra Novac, Miruna Vlada sau Elena Vlădăreanu, alternează cu descrierea minimalistă sau, uneori, metaforizantă, dar şi textualistă a banalului cotidian, de fiecare dată fiind evidentă tendinţa de relevare a sentimentelor trăite la maxim: „M-am înfăţişat înaintea lui rusalcă aburindă ieşită din baie,/ cu rotunjimile luminând miezul nopţii,/ cu laptele picurându-mi din mamele,/ pe bune, în ce priveşte laptele, restul sunt metafore./ Şi mi-a dat o gură de ajutor,/ până l-am atras definitiv în vâltoare, înecându-l...” (Eroticon).

Aceeaşi retorică este utilizată şi în a doua categorie de texte – în poemele gravidităţii. Citite pe blog, secvenţele păreau doar însemnări, periodice, ale unei poete-femeie ce descoperă, cu mirare, teamă, dragoste şi, uneori, oboseală, taina procreării. Puse alături în carte, acestea (confesiuni ale gravidei/lăuzei, secvenţe din „jurnalul Degeţicăi” şi „epistolare” ale mamei către nou-născută) constituie un poem al născătoarei, nu din Duh Sfânt, şi nici din lacrimă, ci din carne, „scoţând sunete groase, sacadate în timpul expulsiei,/ sunete ce puteau fi confundate cu un grohăit” (Jurnalul Degeţicăi).

Aurelia Borzin este printre puţinii (foarte puţinii!) scriitori români care are curajul să exploreze acest subiect – graviditatea-naşterea-lăuzia –, considerat, se pare, non-poetic sau, poate, prea intim pentru a fi dezvăluit. Poate fi menţionată aici doar Ioana Nicolaie, cu „prozo-poezia” sa Cerul din burtă (2005), numită de critici „o monografie poetică a gravidităţii”. Secvenţele intitulate Epistolare vin pe linia poemelor din Dicţionarul Mara (2009) de Dan Coman sau din Sebastian în vis (2010) de Radu Vancu. Doar că în textele din De-ale vieţuitoarelor prevalează biologicul, autoarea insistând pe cartografierea legăturii fiziologice dintre tată-mamă-fiică. În plus, este relatată/zugrăvită nu doar însuşirea experienţei materne-paterne, ci, printr-o schimbare de perspectivă (este vorba de poemele intitutale Jurnalul Degeţicăi), şi învăţarea/cunoaşterea dragostei filiale: „Tata a scos din coşul cu rufe câteva tricouri de-ale mamei,/ le-a aşternut în fotoliu, m-a culcat în el ca-ntr-un uter,/ la un picior distanţă de biroul la care lucrează – atât cât să ajungă să mă legene,/ s-a aşezat în faţa computerului,/ ticăitul tastelor se aseamănă întrucâtva cu bătăile inimii ei,/ m-am ghemuit cu faţa în mirosul lenjeriei./ Ar putea-o înlocui dacă ar avea şi două ţâţe cu lapte,/ dar atunci nu ar mai fi tată”.

Visceralizată şi cotidianizată, plină de senzualitate pigmentată cu referinţe livreşti, poezia Aureliei Borzin impresionează prin gradul sporit de intimism şi autenticitate, lăsând impresia unei exprimări fireşti, degajate a senzaţiilor/trăirilor provocate de comunicarea (de cele mai multe ori, corporală) cu „vieţuitoarele” din imediata apropiere. Este o poezie care poate şoca prin sinceritate şi aparentă lipsă de pudoare, dar care debordează de vitalitate şi impresionează prin asumarea fără nicio rezervă a tuturor componentelor feminităţii.

Prefaţa cărţii DE-ALE VIEŢUITOARELOR (Ed. Vinea, 2014), de Lucia Ţurcanu 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu