18 mai 2016

Aurelia Borzin şi erotismul de bibliotecă

Cartea Aureliei Borzin De-ale vieţuitoarelor (Vinea, Bucureşti, 2014) este o cutie de rezonanţă în care sunetele iubirii şi ale vieţii oscilează şi se amplifică poetic: „blocul acesta parcă-i făcut din carton”, de acolo răzbat mai multe ipostaze umane, în general, şi feminine, în particular. Or, este vorba de o carte-casă în care iubirile se consumă „pe covor în bibliotecă”, aşa cum personajul poematic ne anunţă: „am făcut schimb de biblioteci cum am făcut schimb de case”. Tot aici, printre cărţi, se discută, se seduce, se iubeşte prin proiecţii în viitor: „vom reveni în bibliotecă, vom da cu zarul să vedem luna/ în care vom concepe un copil,/ îi vom alege zodia, numele, meseria, abilităţile/ et caetera”. Ni se relatează o poveste de harem cu o singură cadână, care posedă dexteritatea seducerii: „îmi flutur poalele prin faţa lui traversând biblioteca”. Este vorba de seducţia in mente, acel erotism ideatic, o formă de amor printre cărţi şi printre idei.

Corporalitatea feminină apare aici în mai multe ipostaze: cea de femeie-copil, „trupul meu se vrea desfătat, alintat”, cea de femeie-seducătoare, „goliciunea mea îl va face să îşi accelereze pasul”, cea de femeie-mamă, „matrioşka”, „fabrica de lapte”, şi cea de femeie cu datele ei fireşti, cu acele „turbulenţe premenstruale”, când eul liric constată: „Nu găsesc sensul vieţii/ Peste câteva zile voi uita că-l caut,/ uitarea va fi un fel de găsire”. Această femina intelligens este un „corp de hârtie” care atrage printr-o senzualitate mai degrabă mentală, decât corporală. Deşi cea de-a doua ipostază nu este nicidecum exclusă, fiind o prezenţă firească.

Făcutul dragostei în limbi străine este o formă în care converge lumea din afară, dar este totodată şi exportul unei iubiri într-o lume globalizantă. Este vorba şi de o formă de poezie mai naturalistă (prin simplitatea gesturilor şi a descrierilor), mai altfel decât marea majoritate a poeziei la zi, căci tema casnică, cea maternă, este marginal(izat)ă astăzi, ca întotdeauna, de altfel. Aurelia Borzin a abandonat, în acest volum, poezia în care poetele mimează preocupările masculine într-ale poeziei. Un bărbat, titlul-refren, anunţă o focalizare aplicată virilităţii, dar este una empatică. Bărbatul este cel care „produce” fericirea, o catalizează, departe de o viaţă mizeră şi o literatură mizerabilistă. Bărbatul este cel care te poate scoate din stările marginale, ca şi femeia care, la rândul ei, îl poate scoate din dificultatea fiinţei lui. Marea împlinire a celor doi este sarcina cu acea „senzaţie de fluturi în burtă”.

Pe lângă idila amoroasă, pe lângă erotismul de bibliotecă, această carte mai conţine şi contra-cartea, acel contrapunct de echilibru necesar între două coperte: „trăim în acelaşi apartament şi în acelaşi timp/ nu sunt sigură de asta”. Este o stare de „Negură şi lumină” (un joc reuşit de cuvinte care ne trimite şi la CV-ul auctorial, şi la certificatul de căsătorie al autoarei). De altfel, ultimul poem, Uşi, este un vaccin latent al cărţii, unul care duce contrapunctul până mai departe. Versul intertextual „să ucizi o pasăre cântătoare” face legătura cu romanul cu acelaşi titlu din literatura americană, dar şi cu ideea că egoul liric al cărţii, pe lângă fericirea casnică, mai are nevoie şi de libertate, de escapade, „lăsându-i pe toţi trei de partea cealaltă”.

Volumul anunţă o poezie diferită astăzi, când femeile scriu resentimentar, în mare parte. Aceste pagini conţin poeme ale fericirii, ale împlinirii feminine. Or, este vorba de o carte aproape tradiţionalistă prin valorile familiale mai puţin vizitate de literatură în prezent (din păcate). Aşa cum există aici o sensibilitate umană inedită, familia pentru poetă nu este un pretext de moralizare (a celorlalţi), ci de fericire organică, aproape epidermică. Putem însă vorbi şi de un master class poetic în care autoarea propune un alt „corp” feminin, exploatat de-a lungul şi de-a latul „patului” literar atâtea secole la rând, mai ales de poeţi. Acest „corp” al unei femina începe să gândească, să producă acel cogito, ergo sum, ca o replică dialogală la ceea ce este celălalt „corp”, cel al bărbatului.

Poezie (adevărată) a fericirii feminine, acest volum ne convinge că Aurelia Borzin este „o pasăre cântătoare” şi mai puţin o „cântătoare din mărăcini”! Amorul şi erotismul de bibliotecă sunt atât un motiv literar, cât şi un stindard al unei altfel de emancipări feminine: prin firescul datelor genului biologic şi prin accederea acestuia la un dialog ideatic, cu diferenţa imanent complementară, care este alteritatea lui El. 

Maria Pilchin 
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=5605&editie=208

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu