La începutul acestui an mi-a dăruit un abonament la sport. Deși insista că e pentru sănătatea mea (el merge de un an la sport și și-a reparat astfel spatele și alte dureri trupești ;) am tot întors în discuții, pe o parte și pe alta „cadoul”, să văd dacă ar fi și alte motive (De exemplu, felul în care arăt. Mai știi... sunt 7 ani de căsătorie. Au trecut doi copii prin mine.) Azi am mers împreună la sala de forță. Simțeam cum mă urmărește cu privirea și se poziționează tot timpul ca să mă vadă. Și chiar nu este greu să faci asta. Sunt multe oglinzi, n-ai unde să te ascunzi, tot timpul te reflecți în vreo oglindă, imaginea căreia la rândul ei ricoșează în alta. Ne prefacem că nu ne cunoaștem. Zâmbim provocator când ni se întâlnesc privirile. Tragem de fiare la aparate învecinate, ca și cum din întâmplare. Flirtăm. Observ cum i se incordează ritmic fesele. Mă îmbujorez. Transpiră când mă vede făcând exercițiul acela cu picioarele, pornografic – dacă faci abstracție că e o sală de sport. Al naibii! E tare excitant sportul! Niciodată nu aș fi crezut. După ce ieșim se începe... (deși vrea să pară dezintersat, e tocmai pe invers, preocupat): ...tu... îl tutuiești pe antrenor? Daʼ el pe tine? Aha. Daʼ... atunci, la aparatul acela, ți-a aranjat piciorul cu mâna sau tu singură ai înțeles cum se face?... Clar.