Deschid ochii. E 10. O pânză de ninsoare prin geam. Îmi amintesc cum am râs de P ieri, la 14 grade plus, cu faţa în soare, când nu vroia să ducă sania în debara că cică va ninge la noapte. Kira doarme lângă mine cu respiraţia uşoară. Mă doare capul. Toată noaptea am stat deasupra ei şi-am făcut cocoloaşe energetice să-i mai scot din inflamaţia glandelor supurate, să-i scad febra. Când medicamentele nu mai funcţionează încep să-mi amitesc practicile de la ДЭИР, să aprind lumânări şi să fac incantaţii. Pe la miezul nopţii, văzându-mă nălucă prin casă, P a acceptat să începem tratamentul cu antibiotice.

Mă bate brusc gândul să mergem la Licurici. Ştiu cât de tare îi plac spectacolele şi ieşirea asta ar putea face parte din tratament şi chiar să-i amelioreze starea. Ne îmbrăcăm toţi patru în grabă. P se lasă uşor convins că ar putea fi chiar aşa. Probabil se datorează sexului de aseară. Maşina e îngheţată bocnă şi nu putem deschide uşile. Chemăm un taxi. Ajungem chiar când începe spectacolul. Parcă în program era altul, trebuia să fie unul pe care fetele nu l-au văzut, dar e unul vechi... Oricum, V e absorbită de fiecare cuvânt şi e mulţumită. Mă bucur că nu e tare pretenţioasă. Deşi, la câte a văzut în puţinii ei ani, ar putea lejer strâmba din nas la spectacolele care se joacă la Licurici. După 10 minute K nu mai vrea să stea, îi este rău, vrea să ieşim, ieşim, apoi vrea să intrăm. În orice caz e slăbită şi nu îi este a teatru. Îmi dau seama cât sunt de stupidă să aduc un copil în starea asta la teatru şi că acasă, i-aş fi inventat la paravanul nostru de păpuşi un spectacol mult mai fain şi s-ar fi simţit mai bine şi cu efort mult mai puţin. 

V vrea şi ea să aibă angină şi o pupă intenţionat pe K pe buze. Ca să doarmă şi ea în patul nostru. Da, când sunt bolnavi copiii dorm cu mama şi tata în pat. Chiar dacă lui P tare nu-i place. Îi amintesc că şi-a dorit foarte mult varicelă, ca să stea acasă şi să nu meargă la grădi şi că i-a părut rău după aceea, când avea febră şi o dureau-mâncau bubiţele. Apoi şi-a dorit să-i cadă dinţii din faţă ca la colegii ei – semn de maturitate şi apartenenţă la grupul ei de prietene. Fiind într-o grupă cu un an mai mare decât vârsta ei se simţea câteodată, sau poate mai des... mai mică, chiar dacă în multe aspecte intelectuale, le era superioară. A tot clătinat intenţionat dinţii, i-a tot supus la diferite torturi, acum, când o dor dinţii din faţă, deja nu mai vrea. Îi amintesc de aceste dureri şi să aibă grijă de ce îşi doreşte. La amiază adorm ca un mort lângă K. Mă trezesc cu un sentiment de vinovăţie. Că am dormit o duminică. Că sunt două săptămâni de când nu am mers la sport. Că fetele vor creşte mari şi nu îşi vor aminti aşa cum îmi amintesc din copilăria mea mirosul copturilor cu mere şi al cornişoarelor cu nuci şi petale de trandafir de la sfârşit de săptămână. Caut pe net să găsesc o reţetă de chec, apoi una de biscuiţi din acei din copilărie. Apoi mă apuc să le fac diverse proceduri, apoi baie, apoi să strâng jucăriile şi obiectele de care ne împiedicăm, apoi să confecţionăm nişte pui care se balansează într-o coajă de ou, apoi să strâng tot bardacul după noi, apoi cina cu urzici, şi deja seara e pe sfârşite. Mă gândesc ce amintiri calde vor avea fetele din aceşti fragezi ani.