Prima zi de grădiniță Alice. Îmi fac emoții. Caut să deslușesc aceeași neliniște pe chipul lor, dar ele aleargă cu caii. Pe al Voicăi îl cheamă Trandafir. Pe al Kirei - Maharaja. Cai imaginari. Îi aleargă în galop pe străzile Bucureștiului. Alergăm cu P din urma lor să ținem pasul cu ele. Când K a exclamat, toată numai zâmbet, „ioz!”, am respirat ușurată. Totul ce e roz, automat în mintea Kirei se asociază cu „bun, minunat, dulce”. Voica intră căutând cu privirea să o revadă pe doamna Lori, doamna Dana și foștii prieteni de acum doi ani. Îi simt palma transpirată în mâna mea, sau poate e transpirația mâinii mele în mâna ei. Curtea mică și colorată ne absoarbe printre copii, regăsiri, revederi, îmbrăţişări.

După grădi V îmi zice că Alice e grădinița ei „preferată”, pentru că aici „nu sunt așa de multe reguli ca la grădința de la Chișinău” și e o grădiniță „mai prietenoasă”. K îmi tot pupă mâna până ajungem la hotel. Iar când K pupă mâna e semn de mulțumire deplină.