Despre lipsa de intimitate. Pe closet. Poate vreodată, dragelor, îmi veți putea explica să înțeleg. De ce bunăoară, în zi de week-end, când în sfârșit îmi programez să-mi fac plinul de somn, vă treziți ca deșteptătoarele la 6.30. Veniți o fugă în patul părinților. Începeți să-i împletiți soțului meu, adică tatălui vostru, gâțișoare din părul cârlionț de pe picioare. Apoi îmi faceți și mie coafura, de obicei, în forma unui cuib de păsări. Cântați Ceaikovski la pianul improvizat din degetele noastre de la picioare. Mieunați la urechile noastre, transformate în pisicuțe. Ne numărați alunelele de pe corp. Ne examinați buricele. Iar în zi de grădiniță, diminețile dormiți buștean. Abia de vă pot trezi pe la șapte. Cu tv-ul pornit la desene animate și cu promisiuni de surprize și mici deserturi. Dar să revin la closet. Cum se face că atunci când intru la veceu, vă amintiți brusc că vreți și voi pipi?  

Kira mă întreabă dacă mă doare. „Nu o doare”, îi răspunde sigură, din numele meu, Voica. „Așa au toate mamele din lume. Și noi tot vom avea sânge când vom crește mari.” Sunt încă pe closet. V îmi apucă țâțele prin pijamaua transparentă și rostește cu voce tare ca o poezie:


„Și a zis Dumnezeu:
îți dau două țâțe,
câți copii ai!”


Amin.