Jocuri cu subtext social
(din însemnările mele pe fb, în Clubul părinţilor conştienţi)
În loc de introducere: am un bzâc legat de jocurile copiilor. Imi place sa-i urmăresc cum se auto-organizeaza si isi distribuie rolurile in joc, uneori imitand in miniatură lumea noastra (a maturilor), a relațiilor pe care le vad in familie, alteori raman surprinsa de cata maginație debordeaza si feluri diferite de a vedea si folosi obiectele/lucrurile (uneori cele mai banale: bete, pietre, frunze s.a.) si cum creaza o lume numai a lor.
Tot jocurile sunt un indicator de satisfactie al fetelor mele la gradi. Cea mai mare (6 ani) a avut perioade in care plângea diminețile ca nu vroia la grădiniță (eu ziua - plină de remușcări și vinovăție ca totusi am dus-o; la tot soiul de sentimente de vinovăție fata de copii eu sunt mesterita mare!), iar cand mergeam sa o iau ma mai ruga sa o astept ca mai vrea sa se joace. Si asta era constant. Pana am inteles ca ei nu ii place doar prima jumatate la grădiniță, cand copiii fac activități si programul e mai rigid, iar după-amiază cand sunt lăsați să se joace liber si sa se auto-organizeze pe grupuri dupa "atractie" si plac, se simte minunat.
Suntem pentru o perioada la București. O intreb pe cea mai mare care sunt jocurile preferate ale copiilor de la noua grădiniță, în ce se joaca. "Leapsa, Sticluța cu otravă, Cât e ora lupule si... Mama cu bâta". Mama cu bâta? Tu stii ce-i asta "bâtă"? (pe langa faptul ca remarc ca toate jocurile sunt cu alergat, ceea ce nu prea agreez, dar ... poate nu inteleg eu ceva) "Nu." Si cum va jucați? "Cineva este mama si face asa cu pumnul: sus-jos si aleargă după copii sa-i lovească. Dar nu tare. Numai asa, sa-i atingă." Chiar? Imi imaginez o mama imensă, enormă, fluturandu-si pumnul in semn de amenințare. Dar e doar in imaginația mea. Voica imi povestește despre acest joc cu lejeritate si amuzament. Chiar simt in cuvintele ei o anumită căldură. Nu stiu cine a inventat jocul, cum s-a reverberat si intrat în anumite medii de copii, dar imi dau seama ca jocul care imi parea la inceput oribil ar putea fi terapeutic pentru multi dintre ei.
(din însemnările mele pe fb, în Clubul părinţilor conştienţi)
În loc de introducere: am un bzâc legat de jocurile copiilor. Imi place sa-i urmăresc cum se auto-organizeaza si isi distribuie rolurile in joc, uneori imitand in miniatură lumea noastra (a maturilor), a relațiilor pe care le vad in familie, alteori raman surprinsa de cata maginație debordeaza si feluri diferite de a vedea si folosi obiectele/lucrurile (uneori cele mai banale: bete, pietre, frunze s.a.) si cum creaza o lume numai a lor.
Tot jocurile sunt un indicator de satisfactie al fetelor mele la gradi. Cea mai mare (6 ani) a avut perioade in care plângea diminețile ca nu vroia la grădiniță (eu ziua - plină de remușcări și vinovăție ca totusi am dus-o; la tot soiul de sentimente de vinovăție fata de copii eu sunt mesterita mare!), iar cand mergeam sa o iau ma mai ruga sa o astept ca mai vrea sa se joace. Si asta era constant. Pana am inteles ca ei nu ii place doar prima jumatate la grădiniță, cand copiii fac activități si programul e mai rigid, iar după-amiază cand sunt lăsați să se joace liber si sa se auto-organizeze pe grupuri dupa "atractie" si plac, se simte minunat.
Suntem pentru o perioada la București. O intreb pe cea mai mare care sunt jocurile preferate ale copiilor de la noua grădiniță, în ce se joaca. "Leapsa, Sticluța cu otravă, Cât e ora lupule si... Mama cu bâta". Mama cu bâta? Tu stii ce-i asta "bâtă"? (pe langa faptul ca remarc ca toate jocurile sunt cu alergat, ceea ce nu prea agreez, dar ... poate nu inteleg eu ceva) "Nu." Si cum va jucați? "Cineva este mama si face asa cu pumnul: sus-jos si aleargă după copii sa-i lovească. Dar nu tare. Numai asa, sa-i atingă." Chiar? Imi imaginez o mama imensă, enormă, fluturandu-si pumnul in semn de amenințare. Dar e doar in imaginația mea. Voica imi povestește despre acest joc cu lejeritate si amuzament. Chiar simt in cuvintele ei o anumită căldură. Nu stiu cine a inventat jocul, cum s-a reverberat si intrat în anumite medii de copii, dar imi dau seama ca jocul care imi parea la inceput oribil ar putea fi terapeutic pentru multi dintre ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu