(din însemnările mele pe fb, în Clubul părinţilor conştienţi)
Multe se schimbă într-o relaţie odată cu apariţia copiilor. Distanţele dintre soţi în primul rând. Calitatea lor. Ritmul cu care trăieşti. Mă uit la sms-urile noastre de înainte de apariţia copiilor, garnisiste cu drăgălăşenii şi pupici. Doamne, aveam tot timpul din lume! Şi toată zăbava de a fi romantică. De a gândi şi organiza cine cu lumânări, ieşiri cu barca şi altele. Nu-i nicio pagubă, fac şi acum cine cu lumânări, dar, de obicei, acestea sunt răsturnate, picurate pe covoare, odată era să facem un incendiu, se aprinsese pervazul. Nici la barcă nu am renunţat, chiar dacă stau stresată şi ţin, cu dreapta o fată, cu stânga pe cealaltă, iar barca noastră nu mai pluteşte lin, ci mai mult se zgâlţâie. Sms-urile au devenit sumare şi la obiect, în genul: „cumparaturi: cireşe, pâine, lapte, unt”- „ok. vin la 6.” Şi ce e rău în asta? Timpul trebuie preţuit. Toate ce ni se întâmplă şi ce trăim sunt de-ale vieţii în patru şi au o altă frumuseţe decât cea cu care eram obişnuiţi.
Cel mai frustrant pentru omul meu a fost că a trebuit să împartă patul cu copilul în anumite perioade. Pikul a fost când mi-a declarat într-o zi: Alege, ori eu ori copilul! Să aleg între un bărbat de 42 şi un copil de 2. Habar nu aveam ce şi de ce să aleg. A fost o perioadă luuungă de multă luptă pentru „mamă” între copii şi tată, multă echilibristică din partea mea, să nu cad, într-o parte (spre care aveam o predispoziţie naturală) sau în alta (în defavoarea copiilor). Dormitul pe covor, jos în bibliotecă, a omului meu, da, tatăl copiilor, în semn de protest. Faza învinuirilor „copiii ne-au stricat viaţa intimă”. Toate astea până la urmă ne-a împins nu ştiu cum să ne reinventăm. La alte ore ale zilei. În condiţii neobişnuite. Să găsim şi să învăţăm alte forme ale exprimării iubirii şi afecţiunii. Viaţa în patru nu e mai bună sau mai rea decât cea în doi. E pur şi simplu altfel. Atât de altfel şi de a noastră, că nu ne-am putea imagina (oricâte amintiri duioase am avea despre cândva), să fim iar, doar în doi. Pentru că ar fi atât de fără de sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu