28 octombrie 2010

cititul

După ce citim fiecare ce-i pofteşte inima, după ce aducem în stare de incandescenţă fiecare laptopul lui, când deja avem ochii roşii de oboseală, ne strecurăm pe neobservate în dormitor, sub cearşafuri. Ne-am făcut obişnuinţă, înainte de somn, P să-şi picure nişte soluţie în cristalinul ochilor ca să mai reziste un pic şi să citească, în voce, o povestire SF din Ray Bradbury. Citeşte cu intonaţie, expresiv. Are ceva din căldura protectoare a lui ta, când îmi citea poveşti şi asta mă înduioşează. Câteodată se întâmplă să-l ascult în semitrezie. Îmi place grozav felul acesta în care mă petrece în somn... sau "petrecanie în moarte" cum ar spune bunica. La un moment dat hotarul devine labil încât nu pot face deosebirea dacă ceea ce văd cu "ochiul minţii" e ceea ce-mi citeşte sau, deja visare. Câteodată se întâmplă să pierd firul, bunăoară ca aseară, şi să-l reconstitui din imaginaţia personală, în somn. Eh, ce atâta scriu, scriu, asta tre de filmat cu camera ascunsă. Dacă se poate, o cameră ascunsă în vise
.
Am avut zile triste şi frustrante. Mă refer la cele în pregătire de nuntă, suprapuse pe reparaţii în apartament. Zile în şir în care nu am pus mâna pe o carte, nu am deschis-o, decât pentru a o scoate din saci, a o şterge de praf şi a o aranja în bibliotecă. P se simţea un şofer de troleibuze, eu - o taxatoare. Camera cea mai mare am tranformat-o în bibliotecă. Sacii cu cărţi - 15 la număr, erau de 2 ori mai mulţi decât toate celelalte lucruri la un loc. Meşterii se uitau întrebător la noi: ce facem cu atâtea cărţăraie? Le mănânc! Au trecut şi acele zile. Şi sunt vie. Şi P, de asemenea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu