3 octombrie 2010

relax - în fugă

A mers dimineaţa să facă respiraţii în pădure. Pentru prima dată în ultimele două săptămâni ne-am permis să dormim ceva mai mult, să ne sculăm în voie, fără deşteptător. Am amânat toate ieşirile, toate zborurile. Lupu a venit din pădure cu flori, adică Panciuşca, adică P. Flori pentru Ciuşca sau Ţuşca lui (Ţuşca e de la răţuşca). V zice că se teme de femei. Mai ales de naşa. Acum două săptămâni mânca numai carne, bere şi fete frumoase. Azi era depresiv. Asambla dormitorul şi se gândea că nu şi-a văzut copilul mai bine de două săptămâni. Am intrat în săptămâna nunţii ca şi cum. P zice în glumă că de lunea viitoare voi fi "robânia Izaura" iar el "don Antonio"! Cu 45 de min. înainte P îşi aminteşte că e invitat la Publika. Am încălzit cu viteza luminii două cratiţe cu apă din filtru (că nu avem apă), i le-am turnat peste cap, în timp ce se rădea, i-am călcat cămaşa (pentru prima dată calc o cămaşă, P zice: calco cum poţi, în special zona gulerului, că în rest nu se va vedea, o să iau o vestă şi un sacou), în timp ce-şi încălţa ciorapii îl parfumam, în timp ce-şi usca părul telefonam la taxi, în timp ce-şi punea în geantă mobilul şi portmoneul descuiam cele trei uşi, în timp ce ne pupam la ieşire îmi spunea că nu s-a pregătit deloc şi va născoci pe drum ce minciuni să vorbească, în timp ce închideam uşa în urma lui îl încurajam că el e pregătit pentru această emisiune înainte de a se naşte. Diseară dormim pe un dormitor cât un stadion. Tot dormitorul nostru e numai pat. P zice poate măcar aşa nu o să mă ticsesc în el toată noaptea. Înseamnă că mi-e frig, că vreau să mă cuprinzi, dacă vin şi vin peste tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu