fără artificii

Am mâncat căpşune direct din grădină, nespălate, unele - în două cu ţărână. Am urcat într-un cireş şi am îndesat în mine cât am putut cireşe şi tot au mai rămas, doldora pe ramuri, de parcă nici n-aş fi trecut pe acolo. Am lăsat pisicul să mă zgârâie, să mă muşte şi să-mi scoată firele de la pantaloni; câinii să sară până la brâu în jurul mei şi să-şi lase urmele lăbuţelor pe haine; să lingă - îs tare pupăcioși - porţiunile neacoperite ale corpului meu: degetele picioarelor ieşite prin sandale, mâinile până la coate, obrajii. Nu m-am împotrivit lui A ca să-şi descarce remorcele maşinuţelor, pline cu nisip, în capul meu; nici să păzesc cu o vergea de salcâm rățuștele scoase de ta la păscut iarbă. A vrut ma să strâng fir cu fir mărarul de sub vie, am strâns; R - să înșir rufele la uscat pe sforile din curte, am înșirat; V - să mătur în cotețul pentru găini, am măturat. Am alergat - dar tot nu din propria-mi dorință - ci fugărită de cocoșul înnebunit care voia să mă ciupească și să-mi sară în cap. Ta zice că e bătrân și orb. Atunci de unde știa că fac cotitura casei și în ce direcție mă îndrept, tot ținându-mi urma? V a venit cu un ied. Ieșise să se plimbe și acesta s-a ținut de el, behăind, până acasă. Era speriat, dar avea nevoie de o prezență umană alături - tot de mine, s-a adeverit până la urmă. Și când mă gândesc că m-am dus cu o geantă de cărți. Ca să citesc la umbra răcoroasă a unui copac.