ca-n cărţi

La început i-am împrumutat Gaston Bachelard, Apa și visele. El a vrut să-mi atragă simpatia cu A supraveghea şi a pedepsi de Michel Foucault. Când ne-am întâlnit să ne restituim cărțile, am mai făcut un schimb de câteva titluri. Evident, nu atât de „serioase” ca primele. Încet-încet am trecut la beletristică, la literatură erotică... cuceritoare. Am început să ne vedem mai frecvent și să ne aducem unul altuia cărți cu sacoșa. Ne-a plăcut acest... sport. Ne vedeam mai des, mult mai des, decât reușeam să citim cărțile. Cărțile deveniseră doar... un pretext. De la un timp, nici nu ni le mai restituiam, pur și simplu ni le împrumutam (pe un termen nelimitat), ni le dăruiam. Fără să observ, ușor-ușor, cărțile din biblioteca lui s-au mutat in biblioteca mea. În felul acesta, P s-a mutat treptat la mine. Cum şi eu, demult devenisem locuitor de drept al apartamentului său. Am făcut schimb de biblioteci, în sensul cel mai direct. Iar odată cu acestea, de parcă am fi făcut schimb de case. Când am început să avem nevoie de unele cărți împrumutate, plimbatul acestora pe drumuri înapoi şi căratul bibliotecilor în locurile de unde au fost strămutate ni se părea mai complicat, de aceea am decis că cea mai bună soluție e să ne mutăm să trăim împreună. Și întrucât cărțile noastre, aranjate în aceeași bibliotecă, se simțeau firesc și apropiat, de dragul lor ne-am căsătorit. Dar... deja îi ştiam în cele mai mici detalii configuraţia minţii. I-o mângâiasem odată cu atâtea cărţi pe filele şi cotoarelor cărora mi-am plimbat ochii, gândurile, buricele degetelor. Am reconstituit într-un fel drumul Margueritei Yoursenar care înainte de a se căsători, pardon, de a scrie despre Marcus Aurelius, a citit cam tot ce citise acesta.