Am îmbrăcat haina care îl înfurie. Un halat care reproduce pe pânza sa blana unui leopard. Îmi flutur poalele prin fața lui traversând biblioteca într-o parte, în alta. Fără o necesitate reală, evident. Dar o caut. Și necesitatea și clipa când se va năpusti și-mi va smulge, doborând felina pe covorul moale ca pe iarbă, și ultimii doi nasturi rămași.
Am lăsat pe canapeaua din salon câteva cărți de poezie, luate la întâmplare de pe rafturi. Astfel încât, în timp ce mă dezbrac sau îmi revin, maseurul să fie ocupat cu ceva. A deschis la întâmplare de-a viul de TD. Să fi citit o jumătate de poezie - cam atâta îmi trebuie să dau jos hainele și cam atâta i-a fost de-ajuns bărbatului ăsta (care n-are nimic de-a face cu literatura și care nu știe decât să aranjeze oase) ...să concluzioneze: „Băietul ista, probabil, a fost tare obijduit la viața lui...”
De la o vreme, nu mai comunic cu nimeni despre literatură. Pur și simplu... molfăi. Îmi cumpăr zilnic pesmeți italieni și brânză topită italiană - ...vreau să scriu ca Italo Calvino. Am căutat, consultat meniul ăstuia. Tipul... din astea mânca și... l-a ajutat. Și scria cum îl ducea capul.
Merg la decernarea premiilor US. Mă emoționez alături de L. Râd cât timp pe scenă e AB. Îl aplaud pe MVC pentru finalul elogierii MM. Apreciez sinceritatea și discursul la obiect al MPE, dar și a lui AC care îi face prezentarea. Mă plictisesc pe parcursul unor cuvântări. Ies din sală în timp ce se țin altele. Mă bucur, am palpitații, mă enervez, critic, aprob, comentez, șușotesc, tac, roșesc, fac glume, mă amuz. Într-un cuvânt, mă conving că-s vie și mă duc plină de satisfacție acasă.
Calvino a trăit o habă de vreme la San-Remo, într-o grădină de plante rare şi exotice. Norocul tău - asta contează tot atât de mult ca pesmeţii italieni - e că grădina ta de prieteni e tot din animale rare şi exotice. Aproape inexistente. Te invidiez pentru că-i ai (le zic prieteni inclusiv celor de pe aceeaşi lungime de undă cu tine): AB, seniorul şi cel mai tânărul dintre ei, LA, azi cea mai bună şi cea mai singură, EGP,MVC,AC,EL,VR,VB,iată mă pomenesc că-ţi enumăr juriul care ţine la tine şi... nici de gând n-a avut să-ţi acorde premiul. Ziceam: animale rare! Şi mai ziceam că lumea tre să te invidieze pentru prietenii şi cititorii pe care-i ai.
RăspundețiȘtergereCalvino e cu ochii pe tine: reţeta ta pare a fi mai productivă. Apropo, dar oare ce bea tipul? Se simte un gust de vin roşu în numele lui...
Degustatorul
Diversantule, pardon, Degustătorule,
RăspundețiȘtergereCe bine că ești! Mai ales unul din animalele RARE...
care știu că abia urmează să scriu CARTEA. De aia juriul nu s-a grăbit cu premiul. Să nu mă strice înainte de a mă fi copt... literar.
Se simte, se simte... (au)gustul nebuniilor.
Iata că / ce mi-a venit în minte: "Vino" este vin, asta o ştim încă de la latini, înaintea italienilor. "Calvo" este "chel". Numele/ reţeta ar fi: "Un vin (probabil, dens, roşu) băut cu cineva (uşor) chel"... Stai că mă fac obrazic (ceea ce nu mă caracterizează). Dar un lucru e clar:
RăspundețiȘtergereIn Cal...Vino veritas!
Calvino era ușor chel.
RăspundețiȘtergereȘi era adevărat.