Ea a fost prima care a luat astfel ființă: picioare de carton, apendice de celofan și sâni de hârtie. Creată nu din coasta omului, ci din fâșii de hârtie. Nu de un Dumnezeu atotputernic care să despartă râurile Fison și Gihon, ci de un bătrân de două ori ieșit la pensie, cu degetele pline de tăieturi.
Antonio zăcea leșinat pe podea, cu bucățele de hârtie lipite de față și cu mâinile asudate, nemaiputând să audă cum foșnea hârtia atunci când ea s-a ridicat. Din mâinile însângerate, lichidul închis la culoare s-a întins pe podea, pătându-i pantalonii. Ea a pășit peste el care-i dăduse viață, mânjind podeaua lustruită cu sângele lui și, părăsind fabrica, a ieșit în furtuna de afară. Cerneala brațelor a căpătat o consistență apoasă; scârțâind pe asfaltul ud, picioarele îmbibate de apă i s-au zdrelit, iar degetele i s-au transformat în celuloză înmuiată.
Salvador Plascencia, Oameni de hârtie
"Considerînd poetica ambiguitătii drept o expresie pleonastică, [...], blindat ca teoretician, ne reaminteste, pe urmele altora, că textul/ orice text este un „obiect incert”, purtînd – ca regulă a jocului – un mesaj ambiguu, de interdeterminare semantică. Chiar „pluriguu”, zice [...], lansînd o găselnită nebrevetată. Si că cititorul, pătruns în „cîmpul de lectură” este, si el, donator de sens cînd se confruntă cu De lecturatul. Iar actul lecturii, aflăm, este un gest asasin, „ucigînd” omul care a(m) fost pînă la lectură. Ciudat însă, această (glacială, totusi) pledoarie relativizantă, transferată si în poezie, apartine unui „autor apodictic” (cf. Adrian Ciubotaru), lansînd sentinte irevocabile. Un ins vital, tonic, de o robustete contagioasă, virînd spre „sofisticarea discursului” (cf. [Y]). Paradoxal, personajul [...] se vrea un „personaj de hîrtie”. Dar demonstratiile intelectualiste, se stie, ucid fiorul liric..."
RăspundețiȘtergere(Adrian Dinu Rachieru despre un "personaj de hârtie")