Dragul meu,
Îți citesc gândurile pe care nu am îndrăznit să le gândesc vreodată; simțămintele pe care m-am rușinat să le arăt, care m-au stânjenit sau m-au făcut să sufăr; gesturile pe care am visat să le fac; dialogurile ținute cu oameni pe care mi-aș fi dorit să-i întâlnesc personal.
Puteai fi oricum. Dar ești cum îmi placi. Nu-mi opui nici cea mai mică rezistență. Ai libertatea să-ți faci de cap cum vrei, căci te-am crescut ditamai bărbat. Pe măsură ce te citesc, te cunosc mai bine, te înțeleg, mi te apropii febril. Ești ceea ce nu am putut fi eu însămi.
Te citesc. Dar înainte de a te citi te-am scris și te-am aruncat într-o carte.
Cum și El acum citește zâmbind la ceea ce făptuiesc vietățile cărora le-a dat viață.
Fii atentă. E bine ce faci, e bine că dai voie celor pe care i-ai scris să se dezlănţuie. Dar una e că înainte de a le da libertate să nu dai drumul în lume (fie şi în lumea virtuală) unor monştri. Că uneori îţi vine să-i sugrumi pe nişte "scriitori" care dau drumul în lume unor infirmi şi impotenţi din oficiu.
RăspundețiȘtergereŞ-apoi vorba cuminte a unui scriitor-copil: noi suntem responsabili pentru cei pe care i-am îmblânzit. Libertate-libertate, dar nu chiar aruncaţi şi daţi uitării.
Fraţii Caramazov
Atât timp cât avem monștri peste tot în jurul nostru, câteodată și în literatură e nevoie de ei. Altfel cădem în texte idealiste, utopiste, realist-socialiste, care funcționează perfect în plan literar, dar nu au nicio fiabilitate în plan existențial. Pe cine ar interesa o asemenea carte? Personal nu mă tentează.
RăspundețiȘtergereNu ştiu ce-a avut în vedere fratele Alioşa, dar eu vreau să spun că Doamne fereşte de moştrii LITERARI! Neisprăviţi, creaţi pe jumătate, făcuţi cu mâna stângă ori... cu degetul.
RăspundețiȘtergereIar monştrii reali reflectaţi (bine) într-un text literar... aici e perfect în regulă!
Dar nu e obligatoriu să raportezi textul la "realitate", de parcă puţine irealităţi ar exista!
Citiţi-mi MARELE INCHIZITOR şi o să înţelegeţi încotro bat.
Ivan Karamazov.
Ivan,
RăspundețiȘtergereDin păcate ai dreptate.
Și irealitățile despre care vorbești până la urmă tot realități sunt.
şi realitatea bate filmul. ÎNTOTDEAUNA! :)
RăspundețiȘtergerept dannicu: Nu se ştie, nu se ştie... Se întâmplă uneori, dar povestea asta veche e doar o... poveste-prejudecată.
RăspundețiȘtergereTestul simplu: încă nimeni nu a plătit bani ca să vadă "realitatea". Un film de Fellini - da.
Forţând demnonstrativ nota, trebuie să spunem că realitatea se justifică doar pentru că (şi doar atunci când) ajunge într-un film, într-o carte, într-o altă pictură...
Observator de Chişinău