(fragment din însemnările din 06.07.2011)
Muzica parcă îi iese din mâini. E numai vervă şi nerv. Se mişcă mult, nefiresc de mult pentru un dirijor, încât lasă impresia că dansează. Are ceva inuman în ochii sticloşi înconjuraţi de părul lung, uşor ondulat. Zăpuşeală. Şi doamnele se apără cu evantaie. Toate la fel (nu doamnele, evantaiele): verzi, cu inscripţia TV5 Monde. Refuz să fiu... în rând cu lumea, ar spunea ma. Îmi fac vânt cu broşura-program. Mişcăm aerul dintr-o parte în alta. Cine mai mult. Cine pe cine. Din dreapta vine un miros de parfum dulce, cam din ala care are şi vecina de bloc - adică insuportabil, care se menţine încă mult timp după ce trece purtătorul acestuia, ca un siaj în urma avioanelor. Îl simt cum mi se aşază direct pe trahee. În stânga am un domn care miroase a bere şi afumătură. Eu, când ridic brațul și-l flutur ca un pendul din colo-n coace să-mi fac vânt, răspândesc un miros de transpirație, de simplă transpirație. Iar P, care e alături de mine, e excitat din cauza asta. Sorry. N-am vrut, îi spun. Nicio muzică clasică nu-i temperează mintea în erecție. Chiar în faţa mea, dar chiar în faţa mea un altul îmi acoperă cu cârlionţii înfoiaţi o parte din privelişte. Este însoţit de o doamnă care parcă îi e... soţie, dar parcă îi e şi fiică. Ceva scandalos, adică numai bun de literatură! Mai ales că aceasta are un păr luuuung, pe care şi l-a lăsat curgând în spatele scaunului. Parcă-s nişte crescători de păr. În acelaşi rând, dar ceva mai într-o parte, urmăresc din când în când nasurile şi o treime din figurile unui cuplu. Îşi trec discret ochelarii comuni dintr-o pereche de mâini în alta. Când priveşte ea, el ascultă. Când priveşte el, ea ascultă. Câtă complementaritate şi compatibilitate, dom'le! Ochii tăi sunt ochii mei. Ce nu aude, vede unul, aude, vede celălalt. Câteodată el se apleacă uşurel spre umărul ei şi-i şopteşte ceva. Altădată, ea se întinde să-i spună... poate altceva (cu siguranţă altceva). În schimb ambii zâmbesc concomitent... O gravidă stă aşezată în marginea rândului. N-aș fi observat-o în semi-obscurul sălii dacă burta nu i-ar fi ieşit din rândul aliniat, atât de în evidenţă. E ultima seară a Nopţilor pianistice. În scenă evoluează pianistul Dan Grigore, orchestra naţională şi... peste toţi ei, ca un Grenouille care ne vrăjește, ne amețește - dirijorul Misha Katz. Concertul nr. 5 al lui Beethoven și Carnavalul, op. 5, al lui Shumann. Și toată muzica asta amestecată cu varii mirosuri, coafuri, chipuri, profiluri... Când se încheie, e noapte de-a binelea, ne minunăm în stradă de cât de altfel, de diferită, de transformată e lumea care iese din Sala cu Orgă.
Cei doi care fac schimb de ochelari (care privesc la lume prin aceleaşi dioptrii) ce şi-o fi spunând unul altuia? Comentează dialogul Colombinei cu Pantalone (şi, zice el, aici, cu orchestra, dialogul e mai pitoresc decât în versiunea pianului). În schimb, referinţele mai abstract-muzicale la Paganini sau Chopin erau mai interesant colorate cu pianul lui Schumann. Iar fluturii aceştia ai orchestrei lui Misha Katz sunt de dimensiunile unor dinozauri, zice ea.
RăspundețiȘtergereNu numai dialogul personajelor lui Schumann sunt pitoreşti. Misha Katz se străduie până la transpiraţie să ajungă la simţurile instrumentaliştilor, dar abia în ultima piesă reuşeşte să obţină de la ei expresivitate pe chip şi în muzică. Expresivitate pe potriva dirijorului impetuos.
Cel mai nostim dialog nu este însă între dirijor şi orchestră, între pian şi orchestră (Concertul Imperial seamănă cu… o simfonie cu participarea pianului). Cel mai nostim cuplu e Misha Katz – Dan Grigore. Pianistul roman mărturisea că dintr-o parte, ei fac o pereche comică. Şi cam aşa e. Serios, încruntat, încrţncenat, ursuz, Dan Grigore e concentrate pe clapele sale… parcă ar fi un ţăran gârbovit, la prăşit porumb pe arşiţă. Iar Misha Katz, cu figura sa mătăhăloasă (a la Jaques Paganel) e ca un mag care scoate panglici sonore multicolore din fiecare suflet pe care îl atinge. Senzaţia e că el nu arată spre cel care intră, ci îl ajunge cu mâna sau bagheta, îl ridică în sus în văzul tuturora şi îl roagă: maestre, e timpul dumitale, dă-i un solo de pomină!
Spectator... f. ascultator
Comentariul ăsta e un... text în toată firea! Din perspectiva unui alt spectator. În ce rând ai stat? Nu cumva ești domnul cu părul vâlvoi din fața-mi? Aaa, nu, mai degrabă ai stat alături de cuplul ăla! Da, cu siguranță. Altfel de unde ai fi știut ce au șușotit.
RăspundețiȘtergereȘi dacă încep să-mi scrie comentarii unul după unul toți care au fost la concert în seara aia? Oho! Câte perspective!