26 august 2011

o noapte, o dimineață

Toată noaptea visez că-mi scot spinul din deget. Mi s-a inflamat încât a trebuit să-mi scot verigheta. Înainte de culcare. P s-a sculat pe la miezul nopții și mi-a pus un tampon cu iod. Am cumpărat pantofii maronii, din piele întoarsă, pe care-i văzusem în ajun la Salamander. În vis. Aveau exact mărimea mea. Până s-a pus Albina pe lătrat, cățeaua vecinilor și n-am mai visat nimic. Stătea lângă gardul nostru, taman sub geamul unde dormeam și... avea chef de vorbă cu alți câini din sat. Nu lătra că văzuse, auzise ceva, dar se socializa, cucoana. Lătra într-un fel specific, a... neavând ce face, după care se oprea și, din celălalt colț al satului, se auzea un alt câine care lătra întocmai. După câteva secunde ăla se oprea și iar intra Albina pe fir. P a scos capul pe geam și voia s-o facă să tacă. Dar zadarnic. A ieșit de câteva ori afară, a luat niște bulgări din grădină și a alungat-o după casă. P zice că dacă-s așa de sinceră pe blog să fiu până la capăt și să spun lumii cum aplic tactica dihorelui ca să-mi apăr poziția și predispozițiile și starea de nu-mă-atinge. Iaca sunt. Probabil crede că lumea o să-l jelească. Pur și simplu a dat în mine o scrânteală din aia... ancestrală. Dimineața eram plină de pișcături de țânțar. P n-avea nici una. Explică-mi te rog, avem aceeași grupă a sângelui, I pozitiv, am dormit într-un pat, ba mai mult – sub aceeași pătură, de ce numai pe mine m-au mâncat? Mă doare tare buricul. Mă trezesc de la durerea asta. Am descoperit o căpușă grasă-frumoasă în el. S-au început cele mai interesante proceduri. Cu uleiuri eterice, cu iod, cu apă sărată. Căpușa dă din lăbuțe și se înverșunează să părăsească locul cald-protector. Tactica mea (de dihore) funcționează numai în raport cu oamenii, dar când e vorba de diverse gângănii, gâze și animăluțe, sunt unul de-al lor. Se înfruptă toate. Nesătulele!

6 comentarii:

  1. înseamnă că ţi-ai găsit perechea, aurelia:)

    e foarte de bine ce ai visat. cu atât mai mult că îţi plăceau pantofii, erau noi şi, mai ales, exact mărimea ta! mult noroc!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc. multumesc mult, diana!

    daca zici, asa e!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi se pare că undeva prin Indochina există aceată regulă: părinţii dorm sub acelaşi cort cu copiii şi atunci când îi atacă ţânţarii, ei nu-i alungă. Pentru că numai aşa aceştia se vor hrăni din sângele lor şi nu-i vor ataca pe copii (şi/ sau) viceversa.
    Aşa că... rabdă. Mai ales că eşti mai gustoasă decât P.!

    Thaiteanul

    RăspundețiȘtergere
  4. Uneori a fi prea sincer, onest, chiar si intr-o casuta de manifestare si exprimare publica, despre blog vorbind,in cazul de fata, e ca si cum ai merge dezbracat pe strada... si ce are a face, e vorba de sinceritate, nu ascundem nimic... Nu vreau sa fiu cinic dar am intrand pe blogul tau, de pe blogul de filosofie ma asteptam sa gasesc cu totul alt gen de articole. M-am oprit la asta, poate nu toate sunt la fel... sentimentul dupa ce l-am citit este ca am pierdut 2 minunte din viata, le-am irosit si am mai dedicat 2 minunte, ca sa iti postez un comentariu si nu am facut-o fiindca intradevar mai voiam sa pierd 2 minunte...

    RăspundețiȘtergere
  5. Marius,

    Se rezolvă simplu: nu mai intri pe blogul ăsta dacă nu-ţi place. Ce am eu cu faptul ca cineva m-a listat pe blogul de filosofie şi ai fost dus în eroare? Cât despre sinceritate şi despre dezbrăcatul pe stradă e prea complex subiectul ca să-l discutăm prin sumare comentarii pe blog.

    RăspundețiȘtergere