jurnalul Degețicăi - 1

Am 8 cm. În primele săptămâni părinții îmi spuneau Luca. Mămica a avut un vis precum că Moș Crăciun i-a lăsat sub brad, cadou, trei cămăși înflorate. S-a gândit ce să facă tocmai cu trei, toate la fel? Și a dăruit două prietenelor sale, două Rodici. Totul ce vă povestesc i s-a întâmplat în vis. În realitate a început să creadă că eu sunt trei, că va avea gemeni tripleți. Apoi că voi fi băiețel. Întrucât cele două Rodici, cărora le-a dat cămășile, născuseră deja băieți. Eram fotbalistu' lui tata. Își imaginau cum mă vor învăța să merg pe mașinuțe, pe bicicletă de teren, cum voi face cursuri de aikido și înot. Totul era cât se poate de frumos doar că au început să observe tot mai mulți Luci în jurul lor. Tăticu' spunea că deja toți snobii își numesc pruncii Luca, că e o modă și că ar vrea să port un nume rar și frumos. Au deschis net-ul și s-au pus pe căutat. Două zile am stat fără nume. M-au numit pe rând Toma, Horia, Marcu. În definitiv, Vlaicu li s-a părut că mi-ar exprima cel mai potrivit caracterul. Pentru că mi-l impun începând cu preferințe culinare și terminând cu genuri de muzică, de cărți, de filme. Acum sunt în perioada nucilor, mazărei, diferitelor feluri de cașcavaluri, brânzeturi și iaurturi, a muzicii lui Mozart (în special Mica serenadă), a anotimpurilor lui Vivaldi, a iernilor lui Sviridov, a filmelor documentare, a comediilor și a cărților-jurnal. Până când tăticu' a fost străluminat de o idee care le-a dat totul peste cap: cuvântul cămașă doar e de genul feminin! Unde mai pui că era cu ornamente florale! Aș putea fi fetiță! Cu siguranță! Și-au început să mă numească Voichița. Să-i amintească mamei de bunica - străbunică-mea, Dochița. Doar că numele meu e de la Voica, nu de la înțelepciune. Iar Voica înseamnă ființă răzbătătoare, luptătoare. Și nimeni nu mă poate contrazice. Pentru că și la origini sunt cel mai rapid, cel mai vivace și mai puternic! Mi-am croit drum devansând milioane de spermatozoizi-concurenți! Sunt primul și cu gândul ăsta am pornit în viață.