rețeta longevității

Am citit despre 1918 în manualul de istorie, în liceu. Prima dată.

Nănuțu Alexandru s-a născut tot atunci.

L-am găsit citind Ziarul de Gardă.

Nu demult i-au înlăturat cataracta de pe irisuri. E singura lui operație chirurgicală. E drept că-l mai doare rotula dreaptă pentru că pe front trebuia să stea în genunchi, pe ploaie, pe gheață, altfel... în zbura scăfârlia. Vorbește cu seninătate și râde de faptul că a luptat numai în armata română. În '42 s-a dus împotriva rușilor, iar în '44 s-a întors luptând contra nemților.

Războiul? E cum ai prinde un șoarece în beteală. Pe 23 august 1944, când au năvălit rușii, ofițerii noștri ne-au zis: „Fugiți și salvați-vă fiecare cum poate!”

Imediat ce venise de pe front făcuse febră tifoidă și tatăl său l-a dus cu caii la voincomat. Doctorul s-a apropiat de căruță, i-a dat o spravcă pe o foiță de-o juma' de palmă și l-a trimis acasă. Mamă sa l-a tratat și cu doftorii de-ale ei ca să-l salveze.

Poate singura lui nedumerire este că acum, când a venit din spital, după intervenția pe ochi, și-a găsit câinele cu urechile și coada tăiată. Ca să fie mai rău. I le-a tăiat ginerele său. E o rasă de câine din amestec cu lup. Într-adevăr rău. Cât timp am discutat, nu s-a mai oprit din lătrat.

Amu trebuie să merg o zi cât atunci fugeam în trei ceasuri. Dar zice asta fără nicio umbră de văicăreală, de încrâncenare. Tot senin. Tot zâmbind. Ne întreabă dacă știm cumva de unde au fost aduse rațele mute. Că nu erau pe pământurile astea. Au fost aduse de ruși.

Zice că are un coleg, în sat, tot de vârsta lui. Acela aleargă chiar mai bine. Au rămas numai doi. O babă i-a ghicit că va trăi până la 109 ani. Vecina lui ne-a spus că nu l-a văzut niciodată cu sapa pe câmp, ci numai cu ziare și Europa Liberă la umbra nucului. De asta și trăiește atâta.