12 octombrie 2011

cu nervii dezgoliţi

P tinde tot mai mult să se comporte ca o femeie însărcinată. L-am molipsit. Îmi împrumută apucăturile legate de pofte şi preferinţe. Din solidaritate şi empatie, vreau să cred. E tare satisfăcut când vine vorba de dulciuri sau de afumături, de orice fel, pe care, paradoxal, nu le mai suport nici în preajmă. Zice că sarcina m-a reeducat. În schimb mi-a acutizat anumite instincte. Legate de supravieţuire şi securitate. Am început să am diverse frici. De exemplu, frica de întuneric. Când ieşim pe la vreo 6 dimineaţa în pădure şi în obscuritatea densă abia de desluşim conturul copacilor, tufişurilor, am impresia că cineva ar putea să ne înhaţe... de oriunde. Mă tem să nu rămân blocată în ascensor, în toalete publice. Nu mai traversez străzile la roşu, alergând printre maşini. Sportul ăsta nu mă mai tentează. Mă tem să rămân singură în casă. Chiar dacă până nu demult puteam să dorm şi într-un cavou. Mă tem de câinii dezlegaţi de pe stradă. Mă tem de oameni. Pur şi simplu mă tem. Cine ştie ce idei zac în ei în stare latentă şi ar putea răbufni în orice clipă. Am discutat cu câţiva pacienţi de la Codru care au comis crime, unul dintre ei asasinându-şi în zorii unei zile întreaga familie: mama, soţia şi cei doi copii, fiind sigur că prin el lucrează forţa divină şi că a trebuit să facă ceea ce a făcut; că de fapt, mâinile lui nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu