un bărbat (4)

Există un bărbat. Îndrăgostit. Coace pâine integrală şi se trage zilnic la bară. Din convingere. E suficient să deschidă frigiderul ca să mă înţeleagă. De cele mai multe ori însă, şi fără să vadă câte sticluţe m-am muls peste noapte îmi adulmecă dorul de ducă. De data asta sunt mai multe ca de obicei. E atât de evident că vreau să ies să zburd. Şi slobozenia mea e direct proporţională cu numărul de sticluţe cu lapte. Să le ajungă. Ambilor. În absenţa-mi. După ce se satură fata, mănâncă şi tata, care a prins gustul cafelei cu lapte. Nu a oricărui lapte, ci a acestui autohton, home made, de cea mai înaltă calitate. Câteodată, din exces de zel, îmi storc ţâţele exagerat. Şi atunci udăm cu această licoare florile sau hrănim pisica din bloc. De câteva ori ne-a vizitat vecina de peste perete ca să-mi storc mameloanele direct în ochii ei inflamaţi – m-a convins că e terapeutic. M-am transformat într-o făbricuţă ambulantă de lapte. Din necesitate. Azi acestui bărbat îndrăgostit i-a venit ideea să coacem biscuiţi. Integrali şi cu... lapte, clar lucru.

jurnalul Degeţicăi (5)

Mi-a luat ceva timp ca să-i educ. Mai bine zis, să-i reeduc şi să-i fac să renunţe la ideile pe care şi le-au înşurubat în înţelegerea lor despre cum trebuie să fiu îngrijită şi educată. Vroiau să mă crească după... carte! La început. Când îşi cumpăraseră o sacoşă cu cărţi despre cum să devii/să fii un bun tătic, o excelentă mămică; despre primul an de viaţă al bebeluşilor, săptămână cu săptămână; despre dezvoltarea timpurie a sugarilor şi alte ciudăţenii teoretizate. Mama mă zgâlţâie de zor pe braţe încât mă iau ameţelile. Ca să tac! Să tac odată! Că-i vine să... fugă de-acasă. Tremur toată ca o răcitură. În mâinile ei fierbinţi. Are urechile roşii. Ca două flăcări. Şi ţâţele pline, abia de-i zăresc faţa de după ele, încinse şi acestea, fluturându-mi-le deasupra capului. Un fel de corn al abundenţei la care nu am acces. Tata stă pe covor în poziţia lotusului, cu figura zen, şi citeşte cu voce tare din una din acele cărţi deştepte: „Bebeluşii mănâncă la fiecare 3 sau 4 ore. Hrăniţi copilul la intervale regulate de timp pentru a-l ajuta să se obişnuiască cu un program.” Îmi pierd cu totul răbdarea. Ţin ochii închişi strâns de ciudă, trag genunchii spre piept, dau nervos din mâini şi ţip cât de tare pot. Simt că sunt trecută în alte braţe, mai sigure, mai viguroase care încep să se mişte sacadat în ritmuri rock. E tata. Inconfundabilul tata. Cu muzica lui. Am reuşit până la urmă să-l scot şi pe el din starea de echilibru, din încheieturi. Am făcut un scandal că au fost nevoiţi să cheme Salvarea. Se gândeau că mă doare ceva. Abia când s-a aplecat pediatrul acela cu părul blond şi binevoitor să vadă ce am, am încetat şi am zâmbit cu toată faţa. Ştiam că sunt salvată. Tata credea că sunt o făţarnică. Mama se uita la mine crucită şi ruşinată la medic că... l-a chemat fără motiv. Când acesta a zis că poate aprecia după felul în care plâng... motivul, am mai tras un bocet. Cum ştiu eu mai bine. Artistic. Allegro. Ca o solistă. La operă. Au fost nevoiţi să mă alăpteze cu o oră mai devreme decât îmi era programat. După carte! 

jurnalul Degeţicăi (4)

Ba m-a tot rugat-descântat să vin, ba..., când, între două scremete, s-a ridicat pe jumătate de pe pat şi s-a uitat între picioare şi a văzut un moţ negru, şi mi-a atins cu buricele degetelor creştetul, era să leşine – mama. Avea să-mi dau seama mai târziu că e ea. Când stătea cu tata deasupra pătuţului meu legănându-mă şi-i spunea că a tras o sperietură zdravănă văzându-mi capul apărând lung şi îngust ca un... ananas. Nu ştiu cum îşi imagina că pot să arăt mai frumos în momentul în care treceam parcă printr-un storcător. Nu m-am dumerit încă ce înfăţişare am acum, dar am înţeles că e ceva cu totul şi cu totul nepotrivit în lumea asta să semeni cu un fruct sau, şi mai bine!, cu o... legumă. Iată şi prima mea idee despre frumuseţe, despre bine şi rău. Tata, după ce a auzit o doamnă peste peretele sălii de naştere în care stătea cu mama, scoţând sunete groase şi sacadate în timpul expulziei, sunete ce puteau fi confundate cu o... grohăială, credea că mama nu va fi în stare să scoată din toţi plămânii ei şi să răspândească şi ea pe tot coridorul maternităţii ceva asemănător, că e peste puterile şi frăgezimea-i specifică. Vorbeau în şoaptă despre naşterea mea deasupra mea. Despre toate acestea. Cu gândul că dorm. Şi chiar aveam ochii închişi. Dacă înţelegeţi, trebuia să nu fi auzit toate acestea. 

un bărbat (3)

Există un bărbat. Fericit. Câteodată ne apucă duioşia şi ni se umezesc ochii. M-ar putea substitui. Dacă ar avea şi două ţâţe cu lapte. Dar atunci nu ar mai fi bărbat. Se descurcă. Asta am în vedere. Chiar dacă atunci când schimbă pamperşii murdăreşte cam tot ce e în jur şi consumă o jumătate de pachet de vată ca să o spele la fund. Zice că e doar un substitut al meu. Din modestie. I-am lăsat singuri două ore şi când am venit... – toată casa cu picoarele-n sus. Nu mai ştia ce să facă ca să o distreze şi să-i abată gândul şi plânsul de la foame. Dădeam peste margini de mulţumire când a adus Mozart în dormitor şi V s-a oprit din plâns, cu ochii aţintiţi într-un punct, ascultând, cu ţâţa strânsă între gingii. În sfârşit, începe să mă perceapă ceva mai mult decât ca pe o sursă de hrană şi ca pe o persoană care să-i satisfacă nevoile bazice. Devine atentă şi interesată când scot diferite interjecţii sau îi citesc vreo poezioară schimbând tonalităţile la fiecare vers. E... uşor de... „păcălit”, fata asta. În sens că mai întâi îi facem ei toate tabieturile: igiena feţei, curăţarea nasului, băiţă, alimentaţie, picăturilile de vitamina E, picăturile de vitamina D, picăturile contra balonărilor, masajul, schimbatul hăinuţelor, joacă (adică... să o obosim cât mai repede) şi... la culcare!!! Recucerim, în asemenea momente, acea intimitate şi linişte de dinainte... când eram doar un cuplu. De parcă am fi singuri în apartament, îndeosebi în lume. Şi ca să nu atingem cu nici un fir de praf şi să nu clintim cumva cu ceva perfecţiunea aceasta sferică îngerească... ne strecurăm fără să aprindem lumina în baie, mergem la wc fără să tragem apa şi ne furişăm tip-til sub cearşaf în dormitor şi ne bucurăm ce cuminte e fata noastră şi ne permitem să uităm de ea pentru câteva ore... după care le vor lua iar pe toate de la început. Ca-ntr-un carusel!