aventuri

Dacă mă întâlneşte deschizându-mi larg uşa înainte să reuşesc să introduc cheia în ială, dacă are prinsă în piept sigla: sex, ăta naşa rabota (niciodată nu mai am răbdare să scriu cu litere ruseşti pentru că-mi ia o groază de timp, iar mie-mi place blogul ăsta tocmai că pot fi expeditivă), dacă îmi ia geanta de pe umăr şi se oferă să-mi scoată şi pardesiul, dacă mă întreabă de cum a fost/n-a fost, de cum a mers/n-a mers şi mă secundează ajutându-mă să mă dezbrac, până traversăm salonul, dacă toate astea..., atunci ajung fără nicio piesă vestimentară pe mine... la destinaţie. Acolo va fi, indispensabilă situaţiei, veioza-fluture(lia) roşie. Vor fi oglinzile. Vor mai fi lucruri arunate la întâmplare. Un palmier. Masca albă de capron care-mi intră în obraji

...

Ray Bradbury e... un om sfârşit în casa asta. P a fost nevoit să iasă cumva din încurcătură şi... să-mi născocească poveştile. Iată-mă-s numai urechi: Aventurile lui Bulică, cap. II: (continuare) Pulică pe nume Bulică şi-a dat seama că există ca membru autonom în momentul în care a învăţat să crească şi să scadă în volum, după bunul său plac. Până atunci nu servea decât ca un simplu canal de trecere al unui lichid care venea la el din cotloanele necunoscute ale corpului. Acesta îl forţa pe Bulică să stea în poziţii mai mereu incomode, îi atribuia diverse sarcini înjositoare şi pe deasupra îi impunea privaţiuni adesea penibile. Cu toate astea, Bulică şi-a dat până la urmă seama că are o putere reală asupra acestui apendice disproporţionat în care a fost silit să-şi ţină rădăcina. (...)