Un domn care merge înaintea mea se întoarce şi mă scrutează crezând că vorbesc singură. Mă vede cu o mână pe abdomen şi, probabil, îşi explică cumva aparentul meu monolog. Noi deja comunicăm ca două prietene. Eu pun palma undeva pe burtă, o întreb ceva şi Degeţica loveşte în ea. La început gândeam că e o coincidenţă. Am "verificat-o" un timp: îmi aşezam palma la diferite ore ale zilei, în special când stătea liniştită, pe diferite porţiuni ale pântecelui. Şi era de fiecare dată pe fază. Când P a venit acasă ne-a surprins în trei, în pat. Era şi Kundera cu noi. Ne învăţa Arta romanului. Aveam sprijinit cotorul cărţii în burtă şi citeam în glas. Nu prea aveam viteză la citit, dar îmi puneam mari speranţe că acuş-acuş va adormi. Degeţica îmi sălta cartea la fiecare două fraze în semn de înţelegere.
Aurelia!
RăspundețiȘtergereMi-ai transmis dorinta sa fiu insarcinata... Si cand o fi sa fie, o sa ma simt ca si cum ar fi a doua oara, iar asta, doar din cauza ta.
p.s. Te-am surprins "verificand". :)
sorry... n-am făcut-o intenţionat ))
RăspundețiȘtergeremă bucur că nu numai viruşii sunt transmisibili şi molipsitori, dar şi... emoţiile frumoase.
Acu... doar tre să fii atentă la înţelegerea semnelor ei, să stabiliţi un cod, ori să-i înţelegi codul: poate ea saltă cartea rugând să mai citeşti o dată pasajul, ori să explici: "de aici, mămică, te rog să explici mai pe-ndelete!"
RăspundețiȘtergereSamuel F.B. MORSE
Ha-ha-ha!
RăspundețiȘtergerePare-mi-se ca să fii scriitor, tre' să fii mai întâi un fel de SFBM!