20 ianuarie 2012

din Mircea V. Ciobanu

(primele mele traduceri, trecute şi pe sub ochii lui P)

L’oeil au ciel


j’attendais le prince charmant (désormais p.c.) ou
un autre pour le baptiser mais l’épiphanie arrivait et je
gardais mes sources intactes j’attendais les
sans-nom (désormais ils ne porteront pas
de nom) j’attendais ceux qui me
crieront de la fontaine que c’est bien quelle fraîcheur quelle fontaine quelles
étoiles voit-on par le télescope naturel mes murs
s’éffondraient je m’enlisais dans l’attente dans
le néant dans le sans-nom je gardais en vain l’église-
la tour-la fontaine-le miroir où même la fille du conte ne
venait pas ouvrir la voie vers l’alter
mundus je devenais impatient et j’attendais
je tournais plus vite le cadran de mon horloge solaire et je
renversais mon sablier à moitié vide mais je ne
savais pas comment les appelle-t-on et je ne savais pas comment je m’appelle
puisque personne ne m’apelait et je voulais dire que ce n’était pas moi
la lumière que je voulais seulement témoigner de la lumière mais je n’
avais pas à qui dire de celles-ci et hélas je n’avais pas
donné de nom à la lumière j’attendais donner un nom à quelqu’un
qu’il me jure ensuite sur son épée qu’il porterait
son nom fidèlement j’essayais de prononçer le nom mais je n’étais pas
descendu moi non plus dans la fontaine j’attendais
venir quelqu’un pour confirmer que ce texte a été
que voici le papier se termine et personne
ne se montre encore près de cette fontaine

alors p.c. serait probablement venu puisqu’
il ne vient plus


Remise

... ... ... et puis tous les mots se sont retirés
se sont avalés (à sec) les uns
les autres... en hoquetant...

***
prèmierement, ils se sont vidés-creusés, quand
les sens et les significations les ont quittés (oh, ici c’est
toute une histoire!).

personne ne se souvient plus qui était le poète
à l’envers, c’est-à-dire le „libérateur”.
ils se souviennent seulement comment,
en se levant, en se dépliant (leur dignité se dressait!), ils se sont secoués
de tous les mots...

et alors tous les sens sont allés, comme cela, ahuris
dans des tavernes, comme les tsiganes libérés d’Alecsandri:

dans la première gargote ils ont trinqué pour la „libération”;
dans la seconde pour le poète „libérateur”
(même si celui-ci les a déliés par ennui),
puis pour l’idée „libératrice en soi”...
à la taverne suivante les sens
évoluaient – c’était déjà l’affranchissement total
généreux ils ont voulu boire aussi pour
les mots dont ils ont évadés
mais ils ne se souvenaient plus comment les appelaient-ils,
ne les connaissaient plus.
ils les ont bus complètement.

le lendemain, gueule de bois, les sens
ont commencé à luire
mais très lentement: une petite ampoule, puis une autre,
s’allumaient, trrès doulourrrreusement!

quelque chose démarrait en eux, commençait à prendre du sens
„cela s’appelle remise”, disaient-ils, d’un air
connaisseur et trrrès patiemment-compréhensivement

ils se sont retrouvés, à la fin, après la remise et... le vidage d’une eau de vie prophylactique
ils se sont rétrouvés dans des mots très alléatoires et trrrrrrès approximatifs.

au bout de la nuit ils étaient devenus des jurons.
___________________
varianta originală poate fi găsită în comentarii

4 comentarii:

  1. Ochiul spre cer

    îl aşteptam pe harap alb (în continuare h.a.) sau pe
    altul să-l botez dar venea boboteaza şi îmi
    păstram izvoarele intacte îi aşteptam pe
    cei fără nume (în continuare ei nu vor purta
    nume) îi aşteptam pe cei care îmi vor
    striga din fântână ce bine ce răcoare ce fântână ce
    stele se văd aici prin telescopul natural mi se
    surpau zidurile mă împotmoleam în aşteptare în
    nefiinţă în ne-nume străjuiam degeaba biserica-
    turnul-fântâna-oglinda unde nici fata din basm nu
    venea să deschidă calea spre alter
    mundus deveneam nerăbdător şi aşteptam mai
    repede îmi roteam cadranul ceasului solar şi-mi
    răsturnam clepsidra goală pe jumătate dar nu
    ştiam cum le zice şi nu ştiam cum mă cheamă că nu
    mă chema nimeni şi vroiam să spun că nu eu sunt
    lumina că vreau doar să mărturisesc despre lumină dar nu
    aveam cui să spun acestea şi vai nu
    pusesem nume luminii aşteptam să pun nume cuiva
    să-mi jure apoi pe paloşul său că-şi va purta
    numele cu credinţă încercam să rostesc numele dar nu
    coborâsem nici eu în fântână aşteptam să
    vină cineva să confirme că a fost acest text
    că iată se sfârşeşte foaia şi încă nimeni
    nu se arată lângă această fântână

    iar h.a. pe semne că o fi venit de
    vreme ce nu mai vine






    Resetare

    ... … … şi atunci toate cuvintele s-au retras
    s-au înghiţit (în sec) unele
    pe altele… sughiţând…

    ***
    mai întâi, s-au golit-găunoşit, când le-au
    părăsit sensurile şi semnificaţiile (o, aici e o
    poveste întreagă!).

    nu mai ţine minte nimeni cine era poetul
    pe invers, „liberatorul” adică.
    îşi amintesc doar cum,
    ridicându-se, dezdoindu-se(li se ridica demnitatea!), s-au scuturat
    de toate cuvintele…

    şi s-au pornit atunci toate sensurile, aşa, hai-hui
    prin bodegi, ca ţiganii eliberaţi ai lui Alecsandri:

    la prima cârciumă au închinat pentru „liberare”;
    la a doua pentru poetul „liberator”
    (chiar dacă acesta le dăduse dezlegare din lehamite),
    apoi pentru ideea „liberatoare în sine”…
    la următoarea cârciumă sensurile
    evoluau - era deja slobozenie totală
    generoase au vrut să bea şi pentru
    cuvintele din care evadaseră
    dar nu-şi mai aminteau cum le chemară,
    nu le mai cunoşteau.
    le băuseră de tot.

    a doua zi, mahmure, sensurile
    au prins a se lumina
    dar încet de tot: câte un beculeţ, apoi
    altul, se aprindeau, durrrerrros de tot!

    se pornea ceva în ele, prindea să prindă sens
    „se numeşte resetare”, ziceau ele, cu aer
    cunoscător şi foaaarte răbdător-înţelegător

    s-au regăsit, într-un târziu, după resetare şi dresul cu o ţuică profilactică
    s-au regăsit în cuvinte foarte întâmplătoare şi foaaaarte aproximative.

    peste noapte deveniseră înjurături.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred că poemele, în franceză, erau foarte bune (mult mai bune) fără a mai anexa şi originalele... abia nişte pretexte.

    mvc

    RăspundețiȘtergere
  3. autore, traditore :)

    un bun pretext. altfel, de unde aş fi ştiut că-mi face plăcere să traduc?

    RăspundețiȘtergere
  4. ... poate din dorinţa de a repara acolo unde versul nu era prea graţios, ori nu era bine uns?

    idem

    RăspundețiȘtergere