un bărbat (3)

Există un bărbat. Fericit. Câteodată ne apucă duioşia şi ni se umezesc ochii. M-ar putea substitui. Dacă ar avea şi două ţâţe cu lapte. Dar atunci nu ar mai fi bărbat. Se descurcă. Asta am în vedere. Chiar dacă atunci când schimbă pamperşii murdăreşte cam tot ce e în jur şi consumă o jumătate de pachet de vată ca să o spele la fund. Zice că e doar un substitut al meu. Din modestie. I-am lăsat singuri două ore şi când am venit... – toată casa cu picoarele-n sus. Nu mai ştia ce să facă ca să o distreze şi să-i abată gândul şi plânsul de la foame. Dădeam peste margini de mulţumire când a adus Mozart în dormitor şi V s-a oprit din plâns, cu ochii aţintiţi într-un punct, ascultând, cu ţâţa strânsă între gingii. În sfârşit, începe să mă perceapă ceva mai mult decât ca pe o sursă de hrană şi ca pe o persoană care să-i satisfacă nevoile bazice. Devine atentă şi interesată când scot diferite interjecţii sau îi citesc vreo poezioară schimbând tonalităţile la fiecare vers. E... uşor de... „păcălit”, fata asta. În sens că mai întâi îi facem ei toate tabieturile: igiena feţei, curăţarea nasului, băiţă, alimentaţie, picăturilile de vitamina E, picăturile de vitamina D, picăturile contra balonărilor, masajul, schimbatul hăinuţelor, joacă (adică... să o obosim cât mai repede) şi... la culcare!!! Recucerim, în asemenea momente, acea intimitate şi linişte de dinainte... când eram doar un cuplu. De parcă am fi singuri în apartament, îndeosebi în lume. Şi ca să nu atingem cu nici un fir de praf şi să nu clintim cumva cu ceva perfecţiunea aceasta sferică îngerească... ne strecurăm fără să aprindem lumina în baie, mergem la wc fără să tragem apa şi ne furişăm tip-til sub cearşaf în dormitor şi ne bucurăm ce cuminte e fata noastră şi ne permitem să uităm de ea pentru câteva ore... după care le vor lua iar pe toate de la început. Ca-ntr-un carusel!